Close Sidebar
Type & Hit Enter To Search
Archives

Daria Anghel a participat în primăvara lui 2015 la atelierul de scriere creativă cu Adina Rosetti și apoi la școala de vară (aici e povestirea ei, „Avalanșa”). Eram curioși ce s-a mai întâmplat între timp, așa că am luat-o la întrebări.

Daria

Daria

Salut, Daria! Spune-ne câte ceva despre tine – câți ani ai, ce îți place să faci, la ce te gândești înainte de culcare, cu ce te ocupi pe Facebook, ce materie nu prea îți place la școală?

Am 14 ani și nu prea știu să vorbesc despre mine; îmi place să citesc și să văd filme, mă simt destul de bine scriind. Înainte de culcare nu mă gândesc la nimic, pun capul pe pernă, totul se face negru și peste câteva zeci de minute sunt deja în REM. Scrollez pe Facebook în cele mai plictisitoare ore de la școală și dau like-uri cu generozitate, iar din când în când mi se mai întâmplă să mi se pună pata pe o anumită pagină. La școală nu mă dau în vânt după muzică, sport și desen și nu îmi place chimia. Rămân deseori uimită când îmi văd colegii înșirând pe tablă reacții complicate, de două rânduri, pe care eu le copiez pe caiet mecanic, fără să înțeleg mare lucru (de fapt, nimic).

Țin minte că ai un păr foarte frumos și foarte bogat. Crezi că ar putea locui cineva în el? Ce fel de creatură?

Dar locuiește deja cineva în el! O creatură probabil invizibilă, care-și face de lucru în fiecare noapte: răsucește fire de păr, le încrețește, le electrizează. De obicei, o fac să plângă în fiecare dimineață, când mă pieptăn enervată până peste limită. Uneori, ne aflăm într-un fel de simbioză, adică ea nu se agită noaptea în toate părțile, deci eu nu o deranjez prea tare dimineața. Dar asta se întâmplă foarte rar, pentru că n-am descoperit încă ce o amorțește sau ce o calmează.

Ce cărți ai citit în ultima vreme și ce ai găsit captivant în ele?

Am citit un volum cu Sherlock Holmes, „Câinele din Baskerville”, care mi-a amintit că vreau de mult să mă uit și la serial. Citesc acum „Omul de ianuarie”, unde n-am ajuns foarte departe, dar sunt deja captivată de prospețime și naturalețe, iar în paralel citesc ceva fizică, am găsit întâmplător un extras din cărțile lui Feynman, care se cheamă „Șase lecții ușoare”. Mă rog, titlul nu prea corespunde cu realitatea textului, o fi ironic, nu știu, dar fascinante sunt, cu siguranță, pentru că îți arată o ordine universală, guvernată de legi bine definite, pe care nu le înțelegem în întregime, dar știm că sunt acolo, iar asta e destul deocamdată.

Ai scriitori preferați?

După o obsesie pentru Cărtărescu, care s-a consumat brusc și neașteptat, am rămas cu Cortazar și Gellu Naum. Bine, Cărtărescu îmi place în continuare, dar nimic nu m-a fermecat mai tare decât Cortazar, cu „Cât de mult o iubim pe Glenda”. Îmi plac suprarealismul și realismul magic pentru că pot asambla poveștile după cum vreau, din fragmente dispersate, și am firul propriu al poveștii, iar autorul tot aruncă personaje și întâmplări fix când nu mă aștept; e un joc care îmi pune mintea la încercare. Mă fascinează și Marquez și, la un moment dat, profa de latină ne-a întrebat dacă știm ceva despre el; era destul de plictisită, aproape sigură că nimeni n-avea nicio idee. M-am apucat și i-am înșirat câteva lucruri, ce cărți a scris, unde s-a învârtit, moment în care ea mi-a pus întrebarea de baraj „și cu cine a fost el în conflict?”, la care i-am răspuns Mario Vargas Llosa și a decis să abandoneze acolo discuția, continuându-și lecția despre declinarea a doua.

Ai mai scris? Ce ai mai scris?

Am mai scris niște pseudoeseuri, îmbrăcate sub forma unor scrisori, am scris compunerile în 250 de cuvinte pentru examen, am întors pe toate fețele subiectul unei noi povestiri până m-am plictisit de el și cam atât.

Parcă știam că umblai pe la olimpiade. Ce se întâmplă pe la olimpiade? Ți-e frică de ele? Ce întrebări/cerințe îți plac cel mai mult acolo?

În general îmi place să merg pe la olimpiade, nu prea mi-e frică: olimpiada înseamnă să fac ceva pe lângă ce se cere la școală și asta mă atrage. Însă multe olimpiade sunt prăfuite, parcă scoase din dulapul de eșarfe al bunicii: dacă aduc texte contemporane le aduc rar și greu. Totuși, mai există și olimpiade actuale și proaspete, cum e Olimpiada de Lectură, de exemplu; o olimpiadă relativ nouă, care mie îmi place tare, că trebuie să întorci subiectele pe toate fețele și să faci ceva pe loc, trebuie să comentezi și o imagine, nu doar să ai niște teorii literare tocite de prin cărți de comentarii. Oricum, la atelierul Adinei am ajuns tot datorită unei olimpiade. Eram foarte supărată după un rezultat la română, prin februarie, când mi-a apărut pe Facebook link-ul către înscriere. Țin minte că era ultima zi și a fost o decizie spontană, i-am întrebat pe ai mei, am trimis textul și apoi a urmat teama că dacă sunt total pe lângă, dacă nu știu ce spun etc., iar după a fost doar entuziasm contagios.

Ce olimpiade nu există dar ți-ar plăcea să inventezi?

Problema cu olimpiadele este că deseori copiii ajung să le vadă ca pe un reper și chiar ca pe un scop în sine. Adică nu mai vreau să învăț pentru că-mi pasă mie de subiectul Y, ci ca să iau cât mai mult la olimpiadă.  Nici nota, nici olimpiada nu ar trebui văzute ca o măsură a inteligenței, nu ca un țel, ci pur și simplu ca o completare a pasiunii pentru un anumit domeniu. Aș vrea să inventez o olimpiadă care să fie o verificare fără prea mare miză, la care să se meargă exclusiv din plăcere. Poate o olimpiadă interdisciplinară care să presupună gândire lucidă, totuși ludică, și cultură, dar să fie fără premii și punctaje: o olimpiadă care să se bazeze doar pe motivația interioară.

Dacă Daria ar fi o supereroină, care ar fi puterea ei magică, cu cine și pentru ce s-ar lupta?

Supereroină fiind, Daria s-ar lupta cu teama de orice fel, teama care arde pe dinăuntru, teama care dizolvă ca o sticluță cu acetonă, teama care te întoarce pe dos, dar în special cu fricile inexplicabile, alea care ți se lipesc de tâmplă ca niște meduze. Le-ar găsi, le-ar lua și le-ar face să dispară până nu ar mai rămâne decât urmele lor vagi, incerte. Evident, ar avea tot timpul de lucru, pentru că temerile inexplicabile cresc una din alta neîncetat. În plus, Daria cea Supereroină nu s-ar plictisi niciodată, nici la cele mai lungi cozi și n-ar avea niciodată nevoie de somn, ar putea sta nopți întregi trează ca să se uite la seriale. Asta doar așa, ca un bonus.

Apasă fără frică

Start the conversation

Success
Your comment is awaiting moderation.