Close Sidebar
Type & Hit Enter To Search
Archives

Ne lăudăm cu un nou atelier pentru copii, care să-i facă să scrie de mână cu mai multă plăcere și mai frumos!

atelier_caligrafie_copii

Profa atelierului se numește Ștefania Iorgoiu și face parte dintre absolvenții atelierului de caligrafie pentru adulți pe care îl organizăm la Club Revdepov. Așa ne-am cunoscut, știam că lucrează într-o grădiniță, că e pasionată de arte, iar când am aflat că a absolvit Facultatea de Psihologie și Științele Educației, plus un masterat în Consiliere Școlară și Dezvoltarea Carierei, am zis să n-o lăsăm să ne scape!

Atelierul de caligrafie începe pe 19 martie, are 6 ședințe de câte 2 ore, 6 sâmbete la rând. Designul de curs e făcut în așa fel încât să fie amuzant pentru copii, adică vom folosi instrumente diverse (pene, pensule, penițe și tocuri) și vom face caligrame (când forma în care e dispus scrisul conturează o pisică, un pom, etc), vom decora câte o majusculă, cum se făcea pe vremuri în manuscrise, vom risca și o caligrafie pe tricouri!

De-abia așteptăm să înceapă prima ediție! Ca să înceapă, trebuie să se formeze o grupă de 10 juniori gata să plonjeze în călimară. Înscrierile se fac pe mail (trimiteți motivația participării la simina arond motanov punct ro) până pe 15 martie. Mai multe despre atelier am structurat aici.

Apasă fără frică