Close Sidebar
Type & Hit Enter To Search

Laura Pamfiloiu ține deja a treia ediție online a atelierului de scriere creativă pentru copii pe care îl păstorim de aproape 8 ani. Înscrierile sunt deschise și noi nerăbdători să cunoaștem noul grup de copii creatori.

Cum a fost pentru tine experiența primelor două ateliere de scriere creativă la Academia Motanov?

A fost o experiență extrem de interesantă, chiar dacă la prima întâlnire am avut foarte mari emoții. Era primul meu atelier, nu știam nimic despre copii, probabil nici ei nu știau mare lucru despre mine. A fost un soi de blind date în care, pe parcursul celor șase întâlniri, ne-am apropiat unii de ceilalți, am ajuns să ne cunoaștem și să lucrăm foarte bine împreună. Întâlnirile astea cu copiii sunt esențiale pentru mine, mai ales că se desfășoară în afara școlii și astfel dispare formalitatea și seriozitatea pe care cuvântul „școală” le-o impune lor, că eu sunt la fel de ne-serioasă și la școală și în afara ei. Îmi amintesc că la prima întâlnire i-am întrebat pe copii de ce s-au înscris la atelier, iar o fetiță mi-a spus că ar vrea să învețe cum să scrie compuneri mai frumoase, deoarece doamna de la școală nu e foarte mulțumită de textele ei. Probabil că la momentul respectiv am speriat-o, deoarece i-am spus că nu vom învăța să scriem compuneri, vom încerca să uităm cât mai multe lucruri pe care le învățăm la școală, măturăm toate adjectivele zornăitoare și expresiile frumoase, dăm de pământ cu textele plicticoase, pline de învățături și morale. Au rămas paf, îți dai seama, dar după primele mici exerciții pe care le-am făcut au înțeles exact ce vreau de la ei și ne-am distrat de minune.

Scriitoarea Laura Pamfiloiu

Cum ai trecut peste bariera ecranului, dat fiind că întâlnirile sunt online?

Asta nu a fost foarte dificil, eram deja obișnuită cu ecranul de la orele mele de la școală. La debutul primului atelier eram deja în online de luni bune, așa că era oarecum familiar. Copiii, la fel, știau regulile jocului.

Ce e creativ la scrierea creativă și ce e tehnică a scrisului, când e vorba de povești inventate de copii?

La vârsta lor, totul ar trebui să fie creativ. Tehnica vine după. Copiii au o prospețime și un fel de a vedea lumea pe care noi, adulții, l-am pierdut. Școala, de cele mai multe ori, acoperă și înfundă canalele prin care ludicul și creativul ar trebui să curgă liber. Mult prea repede copiii sunt puși pe șine, aliniați în coloană, măsurați cu aceeași riglă și în ale scrisului. În anii în care am fost profesor la clasa pregătitoare am învățat enorm de la copii. Era suficient să le arunc în fiecare zi o momeală de genul „cum ar fi dacă”, iar ei reinventau lumea, creau povești pe loc, aveau limbajul și codul lor. Și cu ei scriam povești, chiar dacă majoritatea nu știau să scrie corect, cum am spune noi. Îți dau două exemple care-mi vin acum în minte. Am scris la un moment dat o poveste despre un oraș, iar un băiat și-a numit orașul Carmendebizet. Fix așa. Un alt copil și-a început povestea cu În trozi. Genial, nu? De aceea îmi place să lucrez cu copii, pentru că într-o zi devine în trozi.

Predai limba engleză la o școală privată din Cluj. Care e filozofia ta apropo de cum e cel mai bine să fie tratați copiii și stimulați să își asume învățarea?

Esențială este relația pe care o dezvolți și o crești cu ei. De la asta pleacă totul. Să stai în bancă cu ei, să te apleci când le vorbești, să fii de partea lor, să-ți pese de ei și să le arăți că-ți pasă, să glumești cu ei. Să-i asculți, să fii curios ce le place, ce-i bucură, ce-i întristează. Să le spui pe nume și să le zâmbești. Pare banal ce spun eu acum, dar sunt lucruri esențiale. Odată ce relația există și funcționează, te duci cu ei pe Lună. Vor învăța de plăcere, cu plăcere. Uneori de dragul tău învață. E extraordinar asta, dar e și o mare responsabilitate.

Ești deja la a câta carte pentru copii? Ca autoare de literatură pentru copii, ce ai învățat din scris și poți transmite cursanților noștri? 

Să tot fie a cincea. Da, urmează să apară Cine locuiește aici?, o bijuterie ilustrată de Kim Amate. Ce am învățat din scris? Scrisul e bucurie, dar e și singurătate, genul acela de singurătate bună, în care ești tu cu tine și cu gândurile tale, care constați că sună într-un fel în capul tău, dar puse pe hârtie sunt total diferite. Scrisul zilnic, notițele, mergi pe stradă, cu tramvaiul, vezi ceva neobișnuit, auzi frânturi dintr-o conversație, le notezi. Nimic nu ajută mai bine scrisul ca cititul. Poate nu toți copiii care se înscriu la un atelier visează să devină scriitori, nici nu trebuie, dar scrisul ca exercițiu zilnic e una din cele mai mari plăceri, eu așa zic. E un refugiu la îndemână, e un spațiu secret asemenea unui dulap plin cu comori.

Care sunt câteva cărți pe care le-ai recomanda copiilor de gimnaziu, cărora li se adresează atelierul nostru?

Seria Olguța scrisă de Alex Moldovan e tare iubită de elevii mei, pentru cei pasionați de istorie și mituri ar fi cărțile din mitologia nordică, autorii Neil Gaiman și Rick Riordan îmi vin acum în minte. Apoi O vară cu Isidor a Veronicăi D. Niculescu, Unde fugim de acasă de Marin Sorescu, Trei într-o barcă, Jerome K. Jerome, Gianni Rodari e unul dintre preferații mei, desigur Alice în a ei țară a minunilor și câte și mai câte. Să nu uit de Dr. Seuss și cărțile lui minunate pline de calambururi. Aș încheia cu cuvintele lui: „from there to here and here to there, funny things are everywhere!”