Close Sidebar
Type & Hit Enter To Search

Suntem tare mândri că am prins de coadă acești doi pisoi care, după cum veți citi, scriu atât de bine. Ei vor scrie pe blogul Academiei Motanov unul-două articole pe săptămână fiecare, pe teme legate de atelierele noastre pentru copii. Să facem prezentările!

Ionuț Petraru

Ionuț Petraru

Veneam din Focșani. Orașul are două străzi și patru mașini care de obicei sunt parcate în fața secției de poliție. Prima oară am stat șase zile în București. Am dat examenul de admitere la Facultata de Jurnalism și Științele Comunicării, am vizitat Cișmigiul și Herăstrăul, am fost admis, m-am întors acasă. Pentru mine Capitala era un loc verde și frumos. Apoi m-am și mutat în „orașul cu metrou”. M-au întâmpinat foamea, gândacii de cămin, spălatul hainelor la mână, aglomerația, hărmălaia, secretariatul facultății și cărțile de teorie, care începuseră să-mi ucidă pofta de a citi. Atunci am decis să devin asasin. Glumesc. Nu fac ce-mi place pentru bani.

În primul an de facultate mi-am perfecționat discursul de prezentare: „Salut! Sunt Ionuț (de multe ori și Petraru) și am venit la Jurnalism pentru că.” Chiar dacă o făceam pe antisocialul, am cunoscut oameni mișto cu care am mai epuizat câte o bere. Tot cu ei am început să descopăr și culoarea Bucureștiului. Cenacluri, workshop-uri, lansări de carte, concerte, anticariate… lista e lungă. Cert este că am supravieţuit până în anul trei de facultate cu ajutorul evenimentelor de acest tip. Şi a conservelor.

Sunt conștient că cele mai multe persoane știu ce vor să facă și unde trebuie să ajungă. Eu nu vreau să știu. Îmi place să experimentez și să învăț cât mai multe (de obicei prin studiu individual). Așa am reușit să intru în lumea șahului, să joc tenis de  masă, să învăț tot felul de programe de editare foto, audio, video etc. Pe lângă acestea, am o relație specială cu anime-urile, filmele bune și vinul roșu.

Niciodată nu am vrut să fac ceva anume, dar toate acţiunile mele au avut un trunchi comun, din care fac parte: scrisul, cititul, imaginaţia, arta şi probabil altele în legătură directă cu acestea, dar care nu îmi vin acum în minte. Ideea e că, aşa cum am spus şi mai sus, nu fac ce-mi place pentru bani. Şi dacă o activitate implică un cuvânt cheie din trunchiul meu de pasiuni, atunci sunt încântat. Aşa m-am gândit să intru şi în gaşca lui Motanov.

Andreea Mazilu

Andreea Mazilu

E un oraş mare pentru un pisoi ca tine. Aşa îmi povestea mama. Am fost singurul pui al familiei, ai mei m-au răsfăţat şi protejat, dar nu prea m-au lăsat să ies din casă. Eram deja mare când am început să explorez Bucureştiul în care am crescut. M-am rătăcit de câteva ori, mi-am făcut prieteni şi, cumva, am ajuns la facultate. De ce jurnalism, nu ştiu să-ţi spun, dar poţi să fii sigur că toţi profesorii sunt măcinaţi de această curiozitate. De cele mai multe ori însă, „pentru că-mi place să scriu” este un răspuns satisfăcător. Acum sunt în ultimul an şi încerc să-mi dau seama ce înseamnă „licenţă”. Am căutat cuvântul în dicţionar, dar tot nu m-am lămurit ce vor oamenii aştia de la mine.

În timpul liber mă visez geniu creator sau măcar designer. Îmi place să imaginez colecţii vestimentare care rămân doar pe hărtie, împletesc şi cos, construiesc bijuterii şi alte mărunţişuri. Aş vrea să mă modernizez, am auzit la facultate de design digital şi mi-ar plăcea să fac asta, dar încă nu ştiu niciun program de editare. Dacă mă cauţi prin oraş, s-ar putea să nu mă găseşti. Sunt un pisoi cam leneş şi prefer să moţăi pe un fotoliu sau să mă uit la filme, în intimitate. Uneori mă delectez cu puţină ciocolată sau lapte slab alcoolizat.

Pe Motanov l-am cunoscut de curând. Mi-a propus să ne jucăm împreună, probabil a auzit că mă descurc bine cu ghemele. M-a cucerit cu şarmul şi experienţa sa, mi-a explicat despre Academie şi cum plănuieşte să-şi împartă cunoştinţele cu toţi copiii care vor să-l cunoască. Bineînţeles că am acceptat imediat să-l ajut, îmi plac oamenii şi puii lor. Sunt sigură că o să fie o experienţă plăcută şi o să încerc să-mi îndeplinesc sarcinile cât mai bine. Din păcate nu stau prea bine cu timpul, dar mă descurc. Până atunci însă, îmi pare bine de cunoştinţă. Numele meu este Andreea şi îţi urez bun venit pe blogul Academiei Motanov!