Close Sidebar
Type & Hit Enter To Search

Articol de Ionuț Petraru

Procesul de creare a unei benzi desenate este mai complicat decât am crede. În primul rând, este important să decizi dacă lucrezi singur sau cu o echipă. Până acum am aflat că realizatorii de BD din America și Europa lucrează, în general, în echipe de câte doi sau mai mulți oameni (minimum un scriitor și un desenator) și că în Japonia un singur om face toată munca. Oricum, în ambele cazuri, drumul până la BD-ul final este construit după un plan.

Exact ca în orice alt act de creație, pentru a realiza ceva este important să știm ce este acel „ceva”. Mai precis, avem nevoie de o idee. În acest moment decidem în ce categorie va intra BD-ul nostru (SF, acțiune, comedie etc.), cine este personajul principal și unde se petrece acțiunea.

Dacă am prins o idee bună de coadă, atunci este timpul să trecem la scris. Cei mai mulți creatori de BD recomandă, în primă fază, realizarea unui scenariu, dar există și excepții, care încep direct cu desenul (lucru nerecomandat începătorilor, deoarece apare riscul de a te bloca după un anumit număr de pagini). Conform celor de la Comicbooks.about.com, scriitorul este cel ce spune povestea pe care desenatorul trebuie să o transforme în imagini și are responsabilitatea de a imagina personajele, acțiunea, dialogul, de a descrie locul desfășurării conflictului și multe altele. El este creatorul lumii pe care echipa tehnică trebuie să o așeze în paginile BD-ului.

Alan Moore, unul dintre cei mai importanți scriitori de BD (a lucrat la serii din Batman și Superman și a creat V for Vendetta, Watchmen, FromHell ș.a.), vorbește despre cum se face o poveste în cartea sa, „Writing for comics”: „Așa cum o văd eu, o poveste de succes, de orice tip, ar trebui să fie ca o hipnoză: fascinezi cititorii cu prima propoziție, îi atragi și mai departe cu a doua, iar de la a treia îi bagi într-o transă liniștitoare. Mai apoi, cu grija de a nu-i trezi, îi duci pe aleea din spate a tehnicii tale narative și când sunt pierduți fără nicio speranță în poveste, îi agresezi în cel mai ușor mod posibil și îi trimiți scâncind către ieșirea de pe ultima pagină. Credeți-mă, o să vă mulțumească.”

Am stabilit ideea, am realizat scenariul, acum vine momentul desenului. Dacă echipa noastră este formată doar din scriitor și desenator, modul în care se împart atribuțiile este clar. Totuși, în cazul echipelor mai numeroase, apar și alte roluri. În acest caz, prima sarcină din categoria desenului revine unui ilustrator, persoana care dă o formă inițială scenariului, decide cum ar trebui să arate lumea planificată de scriitor și îi oferă poveștii logica de care are nevoie pentru a fi înțeleasă prin imagini.

Frank Miller, scriitor și desenator de BD, spune: „Ca desenator, sunt un caricaturist. Prima dată descopăr în ce fel arată un personj, iar mai apoi aflu cum arată cu adevărat.”

Intervenția ilustratorului nu este de ajuns pentru a finaliza schița desenată a benzii. Un rol foarte important îi revine retușorului („the inker”). Acesta accentuează conturul realizat de colegul său și oferă o formă tridimensională, mult mai apropiată de cea finală, BD-ului.

Ultimul pas din etapa desenului revine coloristului, a cărui ocupație este evidentă. Colorează schița realizată în pașii anteriori. Munca unui colorist se împarte în două etape: una în care își delimitează zonele, pentru a ști cu ce și unde colorează; și alta în care aplică efectiv culorile (parte în care este atent la luminozitate și umbre, foarte importante în construirea aspectului tridimensional a unei benzi).

Banda desenată este aproape gata, tot ce îi mai lipsește sunt replicile și ilustrarea sunetelor, care cad în responsabilitatea letterer-ului. El trebuie să adauge textul în așa fel încât să fie ușor de urmărit, să aleagă bulele de text potrivite și să ilustreze sunetul așa cum… sună. Mai mult decât atât, letterer-ul este nevoit să aleagă mărimea și grosimea potrivită a textului, astfel încât cititorul să nu fie deranjat în timpul lecturii.

La acest moment, banda noastră este finalizată.

Dacă simplificăm, putem spune că în procesul de realizare avem nevoie de poveste și de ilustrație. Lucru care poate fi făcut de o persoană (Mangaka, în Japonia), două (primele echipe de creatori ale BD-urilor americane, vezi Stan Lee și Jack Kirby, Grant Morrison și Frank Quitely etc.) sau echipe mai numeroase în care intervin specializările prezentate în acest articol.

Dacă vrem să mergem mai departe, în procesul de finalizare a BD-urilor poate să mai intervină un editor, care supravegează și moderează activitatea echipei, un departament de printare sau de publicare (în mediul digital), o echipă care să se ocupe de promovare și una de distribuție, în cazul în care banda apare împrimată.

Sunt multe lucruri de luat în seamă pe parcursul creării unei BD, dar și greșeli de evitat amintite într-un articol scris de cei de la Image Comics, una dintre marile companii de benzi desenate din America, alături de Marvel, DC și DarkHorse. Dintre greșeli, amintim: te apuci de BD fără să știi să desenezi (cunoștințele de bază sunt absolut necesare), menții „camera” într-un singur loc (este important să desenezi din diferite unghiuri), așezi povestea în pagină fără o logică anume (ai grijă la felul în care desenezi fiecare chenar în parte, dar și cum chenarele comunică în cadrul paginii), spui povestea dezordonat (cel mai bine e să începi cu șase chenare pe pagină, apoi poți să mai dinamizezi prin diminuarea numărului lor), acorzi prea puțină atenție detaliilor feței (cei mai mulți dintre artiști desenează cu o oglindă în față, pentru a surprinde natural fiecare expresie în parte), nu te inspiri din fotografii (este foarte bine să te inspiri din fotografii, doar să nu le copiezi, pentru că lucrurile vor arăta forțat) etc.

Așa cum am văzut pe parcursul acestui articol, realizarea unei BD presupune multă muncă. Este important să știi de la început ce vrei să faci și să găsești cele mai bune soluții prin care poți ajunge la ce ți-ai propus. Dacă ai o idee bună, dar nu știi să desenezi, caută un desenator. Sau invers, nu contează. Important este să exersezi foarte mult și să planifici înainte de a te apuca de orice. Dacă vreți să vă jucați de-a creatorul de BD, Marvel oferă un instrument online foarte drăguț, care poate fi găsit aici.

SURSE: Comics.about.comComicforbeginners.com (tutoriale video), Litreactor.comMarvelPastemagazine.comComicbooktutor

***

Ultima zi în care numărăm bobocii la atelierul de benzi desenate!

Apasă fără frică

Start the conversation

Success
Your comment is awaiting moderation.