Close Sidebar
Type & Hit Enter To Search

de Evelyn-Andreea Băcioiu

Recunosc, când am citit acest jurnal am rămas un pic şocată. Nu m-am gândit niciodată că un zmeu dependent de îngheţată poate simţi un amalgam de sentimente în atât de scurt timp. Credeam cu desăvârşire că zmeii sunt fiinţe anoste, indiferente şi meschine. Dar m-am înşelat teribil. Acum voi reproduce pentru voi, cititorii, tot ce am lecturat eu în ultimele 3 sau 4 ore:

„Dragă jurnalule, astăzi este pentru prima dată când îţi scriu. Mă aflu într-o temniţă destul de confortabilă, având în vedere condiţiile în care mi-am petrecut mare parte din copilărie. Mirosul de mucegai domină încăperea hidoasă. Pereţii de cărămidă se contopesc perfect cu podeaua rece de piatră. Din punctul meu de vedere, un designer amator avid după îngheţată, această cameră nu respectă nicio condiţie din manualele de arhitectură. Iluminarea este incorect realizată, singurele raze firave intrând înăuntru printr-o crăpătură în peretele masiv. Din câte am observat, temnița are ieşire spre strada principală a oraşului. Nu înţeleg de ce una din cele mai periculoase închisori din zonă se află pe unul din cele mai paşnice bulevarde… Bănuiesc că are legătura cu lipsa de fonduri, altfel nu înţeleg de ce ar crea acest loc dedesubtul a şapte grădiniţe-şcoli şi a două spitale. După părerea mea, această „lipsă de fonduri” este problema majoră din Basmia, ţara poveştilor de adormit copiii.

Dar eu am creat acest jurnal nu pentru a descrie cu meticuloziate acest spaţiu, ci pentru a-mi povesti întâmplările din ultimele zile, un fel de autobiografie. Să începem cu începutul.

Acum 15 ani, m-am născut în familia Zmeului cel Rău. Tata lucrează, şi încă munceşte, la FairyTale Company, inima Basmiei, în care actori ca Zmeul sau Ileana Cosânzeana interpretează întotdeauna acelaşi rol, mereu ajuns box-office.

Sunt mândru de tata, mai ales pentru că şi-a îndeplinit visul. Visul meu este să locuiesc într-o casă pitorească, la ţară, cu un depozit mare de îngheţată de ciocolată, alături de aleasa inimii mele, Inisa. Ea este cea mai frumoasă fată din toată Basmia, este inteligentă, iar ochii și părul ei castaniu pot fermeca un întreg regat.

Prima oară când am întâlnit-o pe Inisa, eram în biroul tatălui meu, citind o revistă. Colega lui de platou, Prinţesa Veşnică, a intrat zâmbitoare ţinând de mână o fetiţă timidă şi retrasă. Buclele ei ca trunchiul copacilor se revărsau peste umerii mici, împovărând-o. De cum am văzut-o, am încremenit. Nopţile, mintea mea era cuprinsă de mrejele unor vise aşa de dulci, încât speram să nu mă mai trezesc. Ea niciodată nu m-a observat, nu a scos un cuvânt, dar eu speram…Îi povestisem totul prietenului meu cel mai bun, Prinţul Fermecător (între amici, Spike). El mă susţinea în toate planurile mele de a o cuceri.

Acum o lună, a fost încoronat, dar puterea infinită l-a copleşit, înnegrindu-i sufletul. Pentru a arăta tuturor cât de nemilos este, a răpit-o pe frumoasa Inisa, închinzând-o într-un turn. Iubirea m-a împins să fac un lucru necugetat. Am furat calul năzdrăvan al tatei, m-am ridicat până în vârful turnului mărăcinos şi am salvat-o.

Deşi am adus-o înapoi teafără şi nevătămată, nu am primit recompensa dorită, iar cavalerii lui Spike m-au înşfăcat. M-au torturat până astăzi, legându-mă de tavanul unei camere pline cu desertul meu preferat, îngheţata de ciocolată. Nu puteam rezista, mirosul îmbietor îmi ardea trupul ca o otravă. În final, iată că oroarea s-a sfârşit! Dar de ce? Ce l-a oprit pe Spike, a avut un motiv?

Poate nu voi şti niciodată, cuget eu, când deodată peretele de lângă pat se prăbuşeşte într-un zgomot asurzitor. De cealaltă parte a ruinelor, se află Inisa cu Marea Baghetă a Poveştilor, cea care poate schimba finalul printr-un singur BI BI DI BA BI DI BU.

Îmi spune:

— Mulţumesc că m-ai salvat! Îţi eram datoare să te eliberez. Acum eu conduc împărăţia şi mă gândeam… VREI SĂ MĂ AJUŢI?

— Asta e cumva o cerere în căsătorie? întreb nedumerit.

Da… accepţi?

— DA, bineînţeles! exclam extaziat.

Îmi dreg vocea, încercând să par serios:

— Cu o singură condiţie, să locuim într-o casă plină cu îngheţată.

— Cu mare plăcere! spune, abţinându-se cu greu să nu râdă.

De acum nu mai am ce povesti, să vedem ce va alege timpul în privinţa noastră. Până atunci, îţi mulţumesc, jurnalule, pentru că m-ai ascultat tăcut.”

Sper că v-a plăcut şi vouă povestea Împăratului Zmino.

(povestire scrisă la atelierul de scriere creativă pentru copii cu Adina Rosetti)

scriere creativa copii

Apasă fără frică

Start the conversation

Success
Your comment is awaiting moderation.