Close Sidebar
Type & Hit Enter To Search

Prietenii de la Intuitext ne-au anunțat că tocmai au lansat un site pentru elevii care se pregătesc pentru evaluarea națională. Sperăm să-i ajute pe puștani să învețe mai ușor. Ia să vedem ce am aflat despre site:

Examenultau.ro reprezintă soluția pentru a intra la liceul dorit printr-o formulă completă de pregătire pentru examen.

Platforma cuprinde secțiuni de testare, învățare, recapitulare, evaluare, exersare, simulare examen și permite completarea cunoștințelor orientat și rapid, prin identificarea eficientă a zonelor unde elevul obține punctaj mic.

examenul tau evaluare nationala

Ce aduce nou platforma?

Platforma integrează tot ce este mai valoros, ajutând elevul să facă față cu succes examenului.

În primul rând, conține atât soluții personalizate de învățare și evaluare, cât și sfaturi pentru evitarea situațiilor în care emoțiile pot să devină copleșitoare și să scadă simțitor capacitatea cognitivă și puterea de concentrare. Prin simulările de examen, copilul dă teste ca și cum ar participa la Evaluarea Națională, reușind astfel să învețe să își gestioneze emoțiile, dar și să învețe din greșelile sale, fiind îndrumat de fiecare dată către zona de învățare unde are lacune.

În al doilea rând, acoperă 100% materia pentru Evaluarea Națională (matematică și română).

Produsul a fost realizat  de: profesioniști cu vastă experiență pedagogică, specialiști în tehnica învățării, profesori, psihologi, graficieni, specialiști video, programatori.

Mai multe despre platformă aici.”

Vă amintiți când v-am povestit de clubul de lectură Fanbook? Sâmbăta asta între 11:00 și 13:00 are loc ultima ediție a modului pilot pentru copiii între 12 și 14 ani, la librăria Humanitas de la Cișmigiu. Invitat e însuși Cărtărescu. Din martie, apare și grupa 15-18 ani, în rest întâlnirile rămân lunare. Cităm mai jos din comunicatul de presă.

fanbook

„Ce activități se întamplă la Fanbook:

• copiii citesc o carte pe lună, ascultă şi interpretează povestiri sau personaje, interacționează cu autorii, sunt încurajaţi să pună întrebări şi să expună situaţii cu care se confruntă sau pe care şi le imaginează
• dau frâu liber ideilor, participă la jocuri şi dezbateri ce stimulează inteligenţa, îşi intervievează invitaţii

O parte dintre interviurile filmate în luna decembrie.

Pentru că vrem să ducem faptele bune până la capăt, cu banii strânși din taxa de înscriere de 100 lei, urmează să cumparam cărți pe care le vom oferi altor copii, cei internați în spitale. Cărțile vor fi achiziționate în urma propunerilor primite de la copiii din Clubul de lectură Fanbook.

CSR Mindset, inițiatorul și organizatorul clubului de lectură Fanbook, este o organizație dedicată proiectelor de responsabilitate socială în educație, social și mediu. Membrii fondatori ai CSR Mindset au o experiență de peste 5 ani în proiecte de strângere de fonduri, implementare și management. ”

Sâmbăta trecută, pe 27 septembrie, a fost inaugurat la Librăria Humanitas de la Cișmigiu un club de lectură pentru copii, pe numele lui „Fanbook”. Invitat a fost Dan C. Mihăilescu, pe care părinții care citesc îl cunosc. Acum îl cunosc și copiii, 1-0 pentru el!

Dan C mihăilescu Fanbook

Foto: Dan Blănaru

Ați ratat evenimentul? Foarte urât din partea voastră! Dar nu e timpul pierdut, până la 1 octombrie încă vă mai puteți înscrie la clubul de lectură. Ia uitați ce aflăm noi din comunicatul de presă:

„Oana Marin, profesor de limba și literatura română în cadrul Școlii I.G. Duca, este coordonatoarea ediției pilot 12-14 ani și va modera întrunirile clubului ce vor fi organizate lunar, în cadrul Librăriei Humanitas de la Cișmigiu. Calendarul este următorul: 25 octombrie, 22 noiembrie, 20 decembrie, 24 ianuarie, ora 11:00.

Înscrierea se poate realiza pe site-ul csrmindset.ro/fanbook pâna la 1 octombrie. Pentru a se înscrie, copiii vor trebui să exprime în 80-100 de cuvinte scrise, cât de important este pentru ei aspectul unei cărți.”

club de lectură copii fanbook

Foto: Dan Blănaru

Academia Motanov nebună ar fi să nu susțină o asemenea inițiativă, mai ales că se leagă atât de bine de preocupările ei. Recomandarea e să o susțineți și voi, alertând părinți, copii, ce prindeți. Jos tableta, sus ștacheta!

Prietenii lui Arthur vor citi de azi până pe 1 iunie o mulțime de povești pentru copii în cadrul târgului de carte Bookfest.

maratonul povestilor bookfest

Aici aveți programul complet al întâmplărilor de la standul editurii și mai jos o listă cu alte evenimente sub umbrela Bookfest Junior.

program bookfest junior

Aruncați un ochi și pe pagina târgului, pentru vești și programul pe zile. Țara invitată în 2014 e Polonia și avem ocazia să îi cunoaștem literatura mai bine prin evenimentele pe care ni le-a pregătit. Ne vedem prin pavilioanele Romexpo. Programul de vizitare e între 10:00 și 20:00, chiar 21:00 vineri și sâmbătă. Vizitați și cumpărați și nu amânați cititul!

Rory’s Story Cubes este un set de cuburi care au câte o imagine pe fiecare parte, e un joc care stimulează imaginația și ne ajută să inventăm povești – aruncăm zarurile și trebuie să construim o poveste pornind de la fețele cuburilor, așa cum sorții au vrut să cadă. Ne-am jucat și noi cu Story Cubes la atelierul de scriere creativă și copiii au fost foarte încântați, așa că vă putem garanta că e o idee bună de cadou pentru puști sau adulți jucăuși!

Așa. Dar ce vă anunțăm noi aici e un concurs de povești organizat de Red Goblin, bazat pe aceste cubulețe. Aranjăm frumos informațiile principale:

  • cine poate participa: copii și tineri în clasele I – XII
  • perioada concursului: 28 aprilie – 18 mai
  • pentru a înscrie o poveste în concurs, trebuie mai întâi să dați join în acest grup de Facebook
  • veți vedea acolo prima imagine cu 9 cuburi pornind de la fețele cărora trebuie să construiți o poveste:

rory story cubes

  • pornind de la prima imagine, puteți posta poveștile pe grup până pe 5 mai, când va apărea a doua imagine. Apoi aveți la dispoziție intervalul 5 -12 mai, pentru că pe 12 mai apare a treia poză, pentru care aveți timp să scrieți până pe 18 mai.
  • ca să participați la concurs, postați poveștile pe grup (trebuie să aibă maximum 200 de cuvinte și să fie scrise în română, franceză, engleză sau maghiară) și precizați în ce clasă sunteți (pot posta și părinții în numele copiilor)
  • premiile sunt 20 și constau într-un set Story Cubes, un tricou și o diplomă
  • mai multe detalii găsiți aici, e bine să citiți tot

Academia Motanov va juriza poveștile în limba română, așa că vă încurajăm din toate inimile mov să participați: dați-ne de citit!