Close Sidebar
Type & Hit Enter To Search

Povestire scrisă de Mihaela Lucia Gussi (12 ani) la ediția online a atelierului de scriere creativă cu Sînziana Popescu, mai – iunie 2020.

Desen Milou Gussi

Luni, 10 decembrie 2019

Astăzi cred că a fost cea mai grea și cea mai tristă zi din viața mea. Nici nu îmi mai găsesc cuvintele…

Bună, mă cheamă Riana, am doisprezece ani, iar în acest jurnal voi scrie toată viața mea începând cu ziua de azi, luni, 10 decembrie 2019, ora zece.

Eram cu mama și cu tata în mașină în drum spre centru ca să mă întâlnesc cu prietena mea cea mai bună, Mirabile. Dar mai întâi să v-o prezint! Mirabile are tot doisprezece ani, e cea mai bună prietenă a mea, are doi frați, iar numele ei vine din latină și vrea să însemne „minune și „profită la maximum de viață”. Și acum, că v-am prezentat-o, hai să ne întoarcem rapid la „CEA MAI TRISTĂ ZI DIN VIAȚA MEA”. Este tot în jur de ora zece, sunt în continuare în mașina splendidă a tatei, pe străzile aglomerate din București. Totul ne mergea de minune până când, la 10.28 fix, o mașină ne lovește din plin și, mai ales, îi lovește chiar pe dragii mei părinți, de doar treizeci și șase de ani fiecare și cu un viitor incredibil în față, mulțumită companiei lor – „Gargantua”. Primul lucru pe care l-am făcut atunci eu, fata șocată și îndurerată de doisprezece ani, a fost să-mi iau bagajul – pentru că stabilisem să dorm două săptămâni la Mirabile, în timp ce ai mei ar fi participat la un congres important, evident că aveam un bagaj! Apoi mi-am luat telefonul. N-am sunat la poliție, pentru că alți necunoscuți, foarte amabili, o făcuseră înaintea mea, dar am sunat-o pe mama Mirabilei și i-am explicat tot ce se întâmplase. Desigur, în timp ce plângeam în hohote și îmi era foarte greu să articulez mare lucru. Mama Mirabilei, pe nume llinca, a venit repede cu mașina să mă ia, dar și ca să vorbească cu polițiștii. Apoi, bine consolată și bine instalată în mașina llincăi, am ajuns rapid în casa Mirei (o prescurtare dată de mine pentru Mirabile), unde am început să-i vorbesc despre ce mi se întâmplase și am plâns împreună în hohote. Pe scurt, am petrecut o seară în pijamale, „versiunea dramatică”.

Marți, 11 decembrie 2019

Azi am să vă explic ce s-a întâmplat cu părinții mei. Ieri, părinții mei pe nume Luke și Mary (fondatori ai marii companii „Gargantua”) au fost transportați de urgență la spital, însă, din nefericire pentru ei (dar și pentru mine), „impactul a fost prea mare”, și… tati și mami n-au supraviețuit. Dar sunt sigură că mă aud, că mă văd și că știu tot ce fac și ce scriu! Azi am mai vorbit și cu Mira, dar, evident, și cu ceilalți membri ai familiei ei, care s-au străduit să mă aline spunându-mi: „indiferent unde sunt, ei tot lângă tine vor fi și te vor susține tot timpul”. Sunt niște fraze simple, știu, dar m-au făcut să înțeleg că mă aflu pe mâini bune și m-au făcut să mă simt ceva mai bine. Și sper că persoana care a lovit mașina tatei va primi o pedeapsă pe măsură! Dar, mai întâi, va trebui să pun în practică o misiune de urgență. Și da, cam așa s-a desfășurat ziua de azi, următoarea după cea mai grea și cea mai tristă dintre toate.

Miercuri, 12 decembrie 2019

Azi începe o nouă zi. Una în care am să vă explic cum de la acel accident m-am ales și cu mii de peripeții. O să încep ziua de dimineață (ca în orice altă zi, de fapt), de la 9:55 mai exact. Tocmai am terminat de mâncat, când am auzit telefonul fix sunând. Sincer, mi-a fost frică să răspund. Știu că pare ciudat, dar deja începusem să asociez soneria telefonului cu veștile rele. Și acum, tot așa, eram convinsă că o să sune poliția ca să-mi mai dea alte vești proaste legate de accident, așa că n-am răspuns, dar am chemat-o pe Ilinca să răspundă ea. Și, da, am avut dreptate, era cineva de la poliție! Ilinca mi-a zis noutățile și am fost de-a dreptul surprinsă să aflu cât de rapid au găsit ADN-ul criminalului, toate datele lui și chiar ultimele bilete de tren cumpărate. Ei, asta chiar o să-i ajute enorm pe investigatori să descopere unde se ascunde (sau poate chiar și pe mine!). Apoi Ilinca m-a întrebat dacă sunt de acord să văd o poză a criminalului, care era într-o vacanță de vară — poate în ultima lui vacanță! Eu am zis DA, DA și DA, pentru că în capul meu de copil adolescent îmi și făcusem deja un plan genial, iar Mira era și ea parte din aventura mea. Și nu zic mai multe! Mâine însă voi explica TOTUL. Dar, atenție, asta rămâne între jurnal, Mira și mine! ;)

Apoi, tot ce a urmat de la prânz încolo a fost doar o zi obișnuită. Adică am mâncat cu toată lumea la masa de prânz, am vorbit ore și ore cu Mira până când s-a făcut seară și a trebuit să mâncăm de seară. Pe scurt, a fost o zi ca oricare alta. Pe mâine, jurnalule! Dar stai așa, am uitat să descriu criminalul și să zic ce nume bizar avea. Îl chema Malus, un nume care e tot din latină și care înseamnă „rele”. Iar numele i se potrivea de minune cu fața, care era plină și urâtă. Îți dădeai seama imediat că era un om crud de mic și, poate, de la asta i se trăgea și numele. Deci așa a fost ziua mea, cu peripeții și aventuri.

Joi, 13 decembrie 2019

O nouă zi începe, cea mai palpitantă și cea mai plină de emoții dintre toate. Este ora 06:00, iar bagajele pregătite de ieri pe ascuns sunt gata. Avem câte un mic sac de mâncare pentru fiecare, telefonul, încărcătorul și, desigur, jurnalul. Evident că mai avem și alte mărunțișuri, dar nu multe, pentru că majoritatea celor trebuincioase sunt deja în bagajele noastre. Așa că, ieri, Mira și cu mine am dormit special pe canapeaua gigantică din sufragerie, cu gândul să ne punem în practică planul. Am lăsat un indiciu pe o foaie semnată de amândouă, apoi tiptil-tiptil, cu lanternele în mâini, ne-am strecurat pe străzile goale ale Bucureștiului, cu destinația Gara de Nord, pentru a-l găsi pe Malus undeva în nord-vestul României. Și știu și cum! Ieri, Ilinca mi-a arătat ultimele bilete luate de Malus, imprimate, deci le-am luat cu noi pe drum ca să vedem destinația și gara. În plus, cu noi va veni chiar și Stiț, unchiul Mirei, care este un unchi incredibil de amuzant și de inconștient, deci foarte „cool”.

Odată ajunse la gară, l-am și găsit pe Stiț, gata echipat pentru marea aventură. La 7:30 am intrat cu toată trupa lui papuc în gară, apoi ne-am luat biletele către destinația dorită (care era Clujul) și am așteptat cu nerăbdare trenul. Acum, haideți să vă explic mai în detaliu planul! Planul ăsta nu o să fie deloc imposibil! Eu și cu Mira ne-am gândit o noapte întreagă dacă să-l urmăm sau nu, dar, pentru că totul era pregătit din avans și mai aveam cu noi și un adult extrem de cool, dar și inconștient, ne-am zis că trebuie să o facem. Planificarea bagajelor nu ne-a dat bătăi de cap. Am așteptat ca părinții Mirei să plece la serviciu și le-am făcut rapid, iar convingerea lui Stiț a fost floare la ureche. Nu știam prea bine ce vom face în gară, dar eram cu Stiț, și când vom ajunge în Cluj o să ne ducem la prima secție de poliție de acolo, le vom arăta toate fișierele despre Malus și le vom zice că sunt fata lui Luke și a lui Marry, așa că precis imediat o să ne arate unde e „inculpatul”.

###

Uau, nu am mai scris cam de zece ore bune! Am avut trenul la 8:00, în tren mi-a mai fost și foarte greață, deci nu am scris nimic, apoi, când am coborât din tren, în primul rând, m-am simțit mult mai bine și, în a doilea rând, totul a decurs conform planului. Și acum iată-ne în căutarea unei case din Cluj, în care, teoretic, ar trebui să stea ascuns Malus.

Vineri, 14 decembrie 2019

Ieri n-am putut deloc să scriu, eram prea stresată și prea furioasă, dar azi o să scriu despre seara de ieri. În fața casei criminalului erau deja polițiști, ca el să nu plece pe geamul sau ușa din spatele casei. Apoi polițiștii au intrat în casă, l-au luat în mașina lor și l-au dus la sediul poliției din Cluj. A! Evident că Ilinca m-a sunat și pe mine (și pe cam toată lumea!), dar polițiștii știau deja unde suntem, că le-am zis, tocmai ca să nu se panicheze Ilinca și ceilalți.

Acum așteptăm!

Sâmbătă, 15 decembrie 2019

După o zi de când Malus se află într-un loc în care i se pun mii de întrebări, a dezvăluit că e, de fapt, șeful adjunct al companiei părinților mei și că, în plus, pffffff, uau, îmi e așa greu să o spun, dar asta e, că este… chiar tatăl biologic al lui Mira! La auzul unei astfel de vești, am rămas înțepenite, Mira și cu mine, ba chiar și Stiț. Apoi am aflat că toată lumea știa deja asta. Toată lumea în afară de noi trei!

Sper că tata și mama sunt bine acolo unde sunt și că sunt mândri de mine!

Da, aceste zile au fost stresante, interesante, chiar năucitoare pe alocuri, dar tot ce vreau să îți spun ție, dragă jurnalule, este că știu că cei dragi plecați în ceruri sunt tot alături de noi și nu o să-i uităm niciodată. Hmmm, viața îmi pare acum ca un jurnal continuu, ca un drum fără sfârșit…

Apasă fără frică

Start the conversation

Success
Your comment is awaiting moderation.