Close Sidebar
Type & Hit Enter To Search

Cum Veronica D. Niculescu e noua antrenoare a atelierului de scriere creativă pentru copii, i-am pus câteva întrebări prin care să o cunoașteți mai bine și să vedem cum are de gând să procedeze cu juniorii inventatori de povești.

Cum ai început să scrii proză pentru copii?

Culmea e că am început să scriu primul meu roman pe când aveam 11 ani!… Bănuiesc că era, cumva, pentru copii. Am scris primele câteva capitole într-un caiet de format mare, l-am găsit vara trecută, acasă la părinți, după ce ani la rândul l-am crezut pierdut. M-a amuzat să văd acolo un fel de rădăcină pentru tot ce-a urmat. Sigur, am început să scriu cu adevărat mult mai de curând. Dar e interesant: știam la 11 ani ce vreau să fac, însă apoi m-am rătăcit prin tot felul de zone, m-am ținut de tot felul de studii și de meserii, pentru ca mult mai târziu, ca adult, să mă întorc la drumul firesc de atunci, din copilărie.

Primele povestiri pentru copii le-am scris la invitația unor edituri, pentru volume colective, pe teme date. Într-un fel atât de simplu s-a deschis o ușă spre locul acesta atât de important. Așa am devenit și autor de cărți pentru copii. Dar totul s-a potrivit cu atâta ușurință fiindcă de fapt îmi doream să fac asta de mult.

Prima mea carte pentru copii este romanul O vară cu Isidor, însă înainte de roman au fost multe povestiri. Unele sunt incluse în diverse volume colective, altele sunt încă nepublicate, le tot adun. Cred că mi-am dorit dintotdeauna să scriu și pentru copii. Mă interesează să scriu acele cărți pentru copii care îi pot bucura și pe adulți. Un soi de cititor cu vârstă universală mă ademenește. Scriu copilărindu-mă eu însămi, fără eforturi: dacă ai fost odată copil, rămâi pe viață, nu uiți, nu te desparți niciodată de cel care ai fost la 5 ani.

o vara cu isidor

Cine e Isidor?

Isidor sunt eu. Isidor e prietenul meu. Isidor e orice ființă care visează să fie liberă, să regăsească adevărata sa viață, adevăratul său sens. Isidor e viața, e literatura și e arta, la fel cum Isidor e un biet animal, cu toate ale lui. Putem să vedem în el toate astea la un loc. Dincolo de orice filosofie, condorul Isidor e un personaj-umbrelă care ne învață despre libertate și prietenie, despre granița ușor de topit dintre vârste. Și dintre specii.

Cum erai tu în gimnaziu, ce-ți plăcea, cum gândeai?

E unul dintre marile mele regrete, că nu ne putem vedea cum eram când eram mici. Putem doar să ne cufundăm în amintiri. Suntem, așadar, tare subiectivi. Eu îmi amintesc că eram capabilă de bucurii uriașe și de tristeți egale cu ele. Încropeam spectacole de teatru în spatele blocului. Păturica mea roz devenea cortină. Scriam în gând scenarii, scenete, piese. Le jucam, cu copiii de la bloc. Regizam. Cântam, chiuiam de răsuna cartierul. Mama, rotind în vreo oală în bucătăria de la etajul întâi, îmi spunea seara, când intram în casă: „Doar gura ta s-a auzit!”. Uluitor! Cum de-am devenit apoi atât de retrasă?

Îmi plăceau orele de română și de engleză. Citeam pe rupte, mai ales în vacanțe. Odată mama mi-a zis: „Mai ieși și tu afară, că te-ai făcut verde!”. Țin minte că m-am amuzat: deveneam extraterestru stând în casă și citind? Sau poate plantă?

timisoara doua bufnite 2

Din interacțiunea cu copiii care au venit la evenimentele legate de cartea ta, ce impresie ai, ce crezi că își doresc copiii de acum de la povești?

Cred, apropo de extratereștri, că toți copiii „din zilele noastre” nu sunt deloc niște extratereștri. Se tot spune că nu mai pot copiii fără tabletă și telefon și așa mai departe. Ei, zău? Eu am văzut copii care se înghesuie la măsuța cu cărți, după o lansare lungă, ca să ia autograf și să te îmbrățișeze și poate să facă și-un selfie cu tine (de ce nu?). I-am văzut punând zeci de întrebări despre o poveste pe care o citiseră atenți. Sigur, sunt foarte diferiți ei, între ei. Nu-s doi omuleți la fel. Unul ar vrea mai multă acțiune de la o poveste, altul ar vrea monstruleți, altul poate ar vrea o prințesă, un vampir sau un strop de absurd. Corul lor cântă pe o mulțime de voci – și asta e frumusețea. Pe mine m-a surprins foarte tare succesul avut cu O vară cu Isidor. Pentru că eu acolo n-am scris deloc pentru copii „cu tabletă și telefon”, am scris pentru oameni de peste 10 ani, despre niște teme universale: prietenia, libertatea, cu un strop de tristețe și un strop de umor. Am lucrat la carte cu speranța că o să trebuiască povestea cuiva. Și au apărut niște mii de cititori… Deci – ce-și doresc copiii acum? Să le spui cu adevărat o poveste. Să nu te prefaci. Să nu-ți schimonosești vocea. Să nu te adaptezi cu orice preț la așa-zisele mode. Să le vorbești „pe bune”. Să fii original. Să nu rescrii, să nu imiți, să scrii în acel fel unic al tău. Să ai încredere în istețimea și-n sensibilitatea celui care-ți va deveni cititor. Nu știu dacă e un răspuns. E ceea ce-am încercat să fac eu.

Ce fel de curs va fi atelierul nostru, pentru ce fel de copii e potrivit?

Cum ziceam, copiii sunt atât de diferiți. Eu la asta mă aștept, să văd niște caractere diferite, să aud niște voci diferite. Ei trebuie să vină cu poftă de citit și cu multă răbdare: o să avem lecturi, discuții și teme, câte două ore în fiecare sâmbătă și duminică, timp de patru săptămâni. Vor trebui să scrie sâmbătă în orele de atelier o temă mică, iar după atelierul de duminică vor avea o temă mai mare, ceva de scris până vinerea viitoare. Îi așteptăm la atelier pe copiii cu o oarecare înzestrare în direcția asta. Însă mai e un secret. Așa cum în presa scrisă există reporteri buni și redactori buni (reporterul e bun pe teren, miroase o poveste interesantă, culege informații, povestește, redactorul e cel cu talent la scris, la așternut corect pe hârtie, la rescris, la retușat), așa mă aștept să fie și în cazul copiilor: unii poate sunt buni povestitori, inventatori, dar încă nu cunosc răbdarea sau rigoarea așternutului pe hârtie. Și aici venim noi.

Care e partea atelierului pe care o aștepți cu cea mai mare nerăbdare?

Aștept să îi văd, să îi cunosc, în primul rând, iar apoi aștept ca la finalul celor patru săptămâni să pot pune alături, în cazul fiecărui copil sau adolescent, ce a scris în prima ședință, la tema „Cine sunt eu”, și ce a scris la ultima temă, când trebuie să construiască o poveste urmând toate sfaturile și trucurile învățate. O să tragem bilețele, o să dăm cu zarul, o să ne distrăm dar – important! – o să și tăcem scriind. O să curtăm imaginația, o să ne gândim mult și apoi o să ne punem degetele la treabă. Este o gimnastică pentru minte, trup și suflet.

Un mesaj pentru copiii care se gândesc să vină la atelier?

Dacă aveți imaginație, dacă vă plac poveștile, dacă vă place să citiți și dacă vreți să faceți primii pași într-ale scrisului alături de prieteni noi, într-un grup mic și inimos, veniți, cu curaj! Dacă vă sfiiți, vă spun un secret: și eu sunt timidă. O să fim între noi.

Apasă fără frică

Start the conversation

Success
Your comment is awaiting moderation.