Close Sidebar
Type & Hit Enter To Search

de Ana Stăncescu

A fost odată ca niciodată un polițist melancolic. Tot ce făcea cât era ziua de lungă era să stea degeaba. Într-o zi, a fost trimis într-o misiune: prima lui misiune era să-l prindă pe șeful traficanților de visuri.

Traficanții de visuri se ocupă cu următorul lucru: ei fabrică visuri, în sensul de țeluri, iar apoi le vând. De exemplu: ție ți-ar plăcea să fii balerin, dar te pricepi la tehnologie și nu ai chef să te chinui pentru că oricum n-ai talent. Așa că îți cumperi visul de balerin și gata, te străduiești foarte mult și lucrezi cu plăcere până reușești.

Polițistul a plecat spre clubul traficanților plictisit și fără niciun pic de chef. Odată ajuns acolo, el s-a ascuns într-un dulap și a început să se gândească la ale lui. Și a stat așa cuprins de gânduri o jumătate de oră, o oră, trei ore, șapte ore, o zi întreagă. Până la urmă a și adormit. A doua zi s-a sculat din cauza larmei pe care o făceau traficanții de visuri. Amintindu-și că era în misiune, și-a luat pușca și a ieșit din ascunzătoare. Trist, le-a spus infractorilor:

— Hei, voi, spuse el aproape plângând. Arătați-mi, vă rog, unde e șeful vostru.

— Bună ziua, dragă domn, au zis ei în cor. Scuzați-ne nepolitețea, dar de unde sunteți?

— Păi, de la secția de poliție.

— Înțelegem. Pe aici, vă rog.

Ei, fără nicio treabă, l-au dus în locul dorit. Nu se temeau de poliție pentru că, de fapt, nu erau răi și erau și nemuritori. Așa că nu aveau cum să-și irosească viața în închisoare. Au ajuns în fața unei uși pe care scria alb pe negru nu intra. Nu-ul din propoziție era însă tăiat. Traficanții de visuri au deschis ușa, iar acolo era Boss. Așa cred că-l chema, cel puțin așa scria pe ecusonul lui. Acesta savura liniștit un ceai.

— Bună ziua, Boss, au zis traficanții. Un domn de la poliție dorește să vă vadă.

— Să vină să ia loc.

Polițistul s-a așezat pe un fotoliu roșu aprins, iar traficanții au plecat.

— Bună ziua, stimate domn polițist, cu ce te pot ajuta?

— Păi, salut, zise polițistul cu o voce sobră de parcă era la o înmormântare. Te arestez! Hai, pune-ți cătușelele astea micuțe! Te duc la închisoare!

— Vai, mă simt flatat! Sigur că vin! De mult mi-am dorit să văd închisoarea.

Și așa, Boss a ajuns destul de fericit la închisoare, iar polițistul pe care-l chema Jake și-a îndeplinit cu brio prima misiune, dar și-a dat și demisia în același timp, pentru că slujba i se părea mult prea complicată. Traficanții de visuri s-au făcut pictori, pentru că ăsta le era visul. E drept, majoritatea picturilor au fost făcute în închisoare. Un lucru impresionant a fost că-n ziua arestării, toată lumea și-a dat demisia de unde lucra. Oamenii au făcut acest lucru pentru că toți cumpăraseră visuri, și, în momentul arestării traficanților, ele și-au pierdut efectul. Fiecare om a sperat că traficanții nu se vor întoarce, dându-și seama că a făcut o mare greșeală schimbându-și talentul. Dar nu au avut noroc.

(povestire scrisă la atelierul de scriere creativă pentru copii cu Adina Rosetti)

scriere creativa copii

Start the conversation

Success
Your comment is awaiting moderation.