Close Sidebar
Type & Hit Enter To Search

de Ana Stăncescu

A fost odată ca niciodată un polițist melancolic. Tot ce făcea cât era ziua de lungă era să stea degeaba. Într-o zi, a fost trimis într-o misiune: prima lui misiune era să-l prindă pe șeful traficanților de visuri.

Traficanții de visuri se ocupă cu următorul lucru: ei fabrică visuri, în sensul de țeluri, iar apoi le vând. De exemplu: ție ți-ar plăcea să fii balerin, dar te pricepi la tehnologie și nu ai chef să te chinui pentru că oricum n-ai talent. Așa că îți cumperi visul de balerin și gata, te străduiești foarte mult și lucrezi cu plăcere până reușești.

Polițistul a plecat spre clubul traficanților plictisit și fără niciun pic de chef. Odată ajuns acolo, el s-a ascuns într-un dulap și a început să se gândească la ale lui. Și a stat așa cuprins de gânduri o jumătate de oră, o oră, trei ore, șapte ore, o zi întreagă. Până la urmă a și adormit. A doua zi s-a sculat din cauza larmei pe care o făceau traficanții de visuri. Amintindu-și că era în misiune, și-a luat pușca și a ieșit din ascunzătoare. Trist, le-a spus infractorilor:

— Hei, voi, spuse el aproape plângând. Arătați-mi, vă rog, unde e șeful vostru.

— Bună ziua, dragă domn, au zis ei în cor. Scuzați-ne nepolitețea, dar de unde sunteți?

— Păi, de la secția de poliție.

— Înțelegem. Pe aici, vă rog.

Ei, fără nicio treabă, l-au dus în locul dorit. Nu se temeau de poliție pentru că, de fapt, nu erau răi și erau și nemuritori. Așa că nu aveau cum să-și irosească viața în închisoare. Au ajuns în fața unei uși pe care scria alb pe negru nu intra. Nu-ul din propoziție era însă tăiat. Traficanții de visuri au deschis ușa, iar acolo era Boss. Așa cred că-l chema, cel puțin așa scria pe ecusonul lui. Acesta savura liniștit un ceai.

— Bună ziua, Boss, au zis traficanții. Un domn de la poliție dorește să vă vadă.

— Să vină să ia loc.

Polițistul s-a așezat pe un fotoliu roșu aprins, iar traficanții au plecat.

— Bună ziua, stimate domn polițist, cu ce te pot ajuta?

— Păi, salut, zise polițistul cu o voce sobră de parcă era la o înmormântare. Te arestez! Hai, pune-ți cătușelele astea micuțe! Te duc la închisoare!

— Vai, mă simt flatat! Sigur că vin! De mult mi-am dorit să văd închisoarea.

Și așa, Boss a ajuns destul de fericit la închisoare, iar polițistul pe care-l chema Jake și-a îndeplinit cu brio prima misiune, dar și-a dat și demisia în același timp, pentru că slujba i se părea mult prea complicată. Traficanții de visuri s-au făcut pictori, pentru că ăsta le era visul. E drept, majoritatea picturilor au fost făcute în închisoare. Un lucru impresionant a fost că-n ziua arestării, toată lumea și-a dat demisia de unde lucra. Oamenii au făcut acest lucru pentru că toți cumpăraseră visuri, și, în momentul arestării traficanților, ele și-au pierdut efectul. Fiecare om a sperat că traficanții nu se vor întoarce, dându-și seama că a făcut o mare greșeală schimbându-și talentul. Dar nu au avut noroc.

(povestire scrisă la atelierul de scriere creativă pentru copii cu Adina Rosetti)

scriere creativa copii

Apasă fără frică

Start the conversation

Success
Your comment is awaiting moderation.