Close Sidebar
Type & Hit Enter To Search
Archives

Povestire scrisă de Florin Cazacu la ediția din toamna lui 2017 a atelierului de scriere creativă cu Adina Rosetti.

Stăteam pe iarbă, în faţa chiliei mele, uitându-mă cu mirare la acea… creatură. Nu semăna cu nimic din ceea ce mai văzusem până acum. Nu vorbea; scotea cel mult nişte mieunături bizare. Nu înţeleg de ce Episcopul m-a însărcinat pe mine cu educarea lui: nu mă pricep să predau oamenilor, darămite unui extraterestru!

Am încercat să-l învăţ alfabetul, dar, până la urmă, mi-am dat seama că mai bine îl învăţ să deseneze. Ăsta, desenatul adică, e un limbaj universal, iar scrisul, la începuturile lui, era tot o formă de desen.

Creatura era, din fericire, prietenoasă, destul de inteligentă şi chiar receptivă, aş zice. Nu s-a sfiit să încerce acuarelele şi, în ciuda anatomiei sale stranii, s-a dovedit că avea o dexteritate surprinzătoare. Vreo câteva minute a stat aplecată asupra şevaletului, dând necontenit din pensulă.

Când termină, îmi arătă cu un oarecare entuziasm primul ei desen. I-am zâmbit cu simpatie, deşi nu cred că a observat. „Opera” ei aducea cu o lucrare impresionistă, deşi destul de simplă: un copac în floare, aidoma celor de lângă mânăstire. Nu ar fi arătat ieşită din comun dacă ar fi folosit culorile potrivite. Frunzele însă erau mov, trunchiul albastru, florile verzi. Neştiind exact cum să reacţionez, iau altă foaie şi încerc să-i reproduc pictura cu culorile „normale”.

Irisurile i se lărgesc, semn că e confuză (?!?). Nu are alte expresii faciale. Dintr-odată, ia pensula şi pictează un semn al întrebării, mare, peste planşa mea… Am dedus că nu înţelegea conceptul de culoare. Mă uit la icoana Bunei Vestiri din chilie şi, deodată, ştiu ce să fac. Iau acuarelele într-o mână şi îl apuc de braţ. Uşurel, îl conduc spre livadă, unde mai toţi pomii au dat în pârg, în afară de câţiva care încă sunt înfloriţi. Îi arăt merele, îi dau să guste dintr-unul roşu, apoi îi arăt culoarea roşie. Repet gestul la păr, la prun şi la gutui. Îl conduc apoi la nişte tufe cu fructe de pădure şi îi asociez culorile corespunzătoare.

Am revenit în faţa chiliei. Mă tem că nu a înţeles nimic, dar – cu mişcări rapide – extraterestrul ia din nou pensula şi o înmoaie în galben, apoi în verde. Pare concentrat şi uşor grăbit.

Îmi arată desenul: e o păpădie galbenă, cu lujerul verde.

Cu stângăcie, mai desenează un… zâmbăreţ!

Apasă fără frică

Start the conversation

Success
Your comment is awaiting moderation.