Povestire scrisă de Ioana Balint la ediția din toamna lui 2017 a atelierului de scriere creativă cu Adina Rosetti.
Numele meu este Katy și nu sunt o fată obișnuită. Mereu mi-au plăcut istoria și știința, așa că în ziua în care am aflat că pot manipula timpul am fost foarte fericită, pentru că în sfârșit eram specială. Nu credeam că asta poate să-mi aducă atâtea probleme. Păi, bănuiesc că a fost și vina mea în mare parte. Să vă explic în ce m-am băgat…
Am crezut că, dacă schimb trecutul, voi fi un fel de eroină anonimă și mi-a plăcut asta, așa că am zis „S-o facem!” și m-am întors în timp. Pur și simplu. Aveam de gând să opresc războaiele și să fac din lume un loc mai bun, în care să-ți dorești să trăiești. Nu a mers exact cum am vrut eu, pentru că, deși am oprit asasinarea lui Franz Ferdinand, tot s-a ajuns la alte războaie. La unul a ajuns să participe și stră-stră-stră-bunicul meu. Din păcate, acesta a murit și tot restul familiei mele odată cu el. Așa că, mi-am dat eu seama cam târziu, nici eu nu mai exist. Ba, mai mult, am creat o buclă în timp, în care eram blocată. Am înțeles, totuși, că nu e bine să te joci cu timpul.
Bucla în care mă aflu e plină de culori: negru, albastru, mov, verde. Se unduiește și se revarsă asupra mea, cu un efect amețitor. Din când în când se despică și văd o lumină, dar nimic mai mult. Planul meu e să ies prin deschizătură și să refac ce-am stricat. Să aduc totul la normal, pentru că o lume este așa cum este și nu va fi niciodată perfectă. E doar o realitate sfâșietoare a ceea ce suntem și nu putem schimba. Iar eu am înțeles asta. Pot să schimb ceva doar prin prezentul meu și prin ceea ce fac, prin cum îi influențez pe oameni.
Când văd lumina, țâșnesc spre ea și îmi apar în față amintiri: prima oară când am văzut marea, primul mers pe bicicletă, jocurile cu sora mea, cărțile mele preferate, prima mâncare pe care am gătit-o și tot așa. Mă întorc în timp până în ziua în care am provocat acest dezastru, înapoi în camera mea. Când văd pătura mea colorată și simt mirosul cărților îmi vine să plâng de fericire. Cobor și îmi îmbrățișez mama și sora, pe care nu știam sigur dacă le voi mai revedea. Nu le povestesc nimic despre ce s-a întâmplat, oricum nu m-ar crede.
Dacă ar fi să spun ce am învațat din tot ce s-a întâmplat, aș spune că nu e bine sa te joci cu ceva ce nu înțelegi. Timpul e relativ, are propriile reguli și mereu va fi așa cum trebuie să fie.. Nimeni nu e stăpânul lui și fluxul continuă cum vrea el. Ce s-ar întâmpla dacă oamenii ar controla timpul? Ar fi un haos absolut și lumea ar deveni un loc întunecat și trist. Adică, mai întunecat și trist decat este deja.
Acum înțeleg.