Close Sidebar
Type & Hit Enter To Search

Povestire scrisă de Maria Teodora Almangiu la ediția din primăvara lui 2019 a atelierului de scriere creativă cu Veronica D. Niculescu.

Foto: Max Sandelin

Foto: Max Sandelin

A fost odată o împărăție în care pisicile conduceau totul. Dar erau niște pisici neobișnuite: le plăcea mult apa. De aceea castelul lor era construit din nisip magic pe o plajă cu apă foarte albastră. De acolo își prindeau mâncarea, dar și de pe plajă, unde mai erau niște șoareci rătăciți. Aveau un castel gigantic, plin cu jucării, covoare pufoase și canapele. Pe lângă castel erau casele pisicilor care nu făceau parte din familia regală. Aveau și ele case mari, pentru că pisicile nu prea făceau diferența dintre familia regală și familia normală, știau doar că cea regală stă într-un castel. Nu prea aveau reguli și nici închisoare, deoarece toți se purtau frumos unii cu ceilalți. Pe străzi aveau covoare pentru că, după cum ziceau ele: „Totul trebuie să fie liniștit și confortabil”. Aveau multe parcuri pentru cei mici, pline cu jucării.

Luna era o pisică neobișnuită. Trebuia să mai aștepte o săptămână pentru a se putea plimba afară din micul oraș în care locuia. Voia să iasă pe plajă, la apă, să stea cu toate prietenele ei care deja aveau voie. Dar, cu o zi înainte să poată ieși, se întâmplă ceva groaznic…

Oamenii le descoperiseră castelul. Armata pisicilor a încercat să-i alunge, dar era clar că nu aveau să plece. Conducătorii pisicilor au dat ordin să nu mai iasă nimeni din castel până nu pleacă oamenii. Luna se gândea că nu avea să mai înoate niciodată, așa că stătea toată ziua închisă în casă, fără să vorbească cu nimeni.

Dar în curând pisicilor li se termină mâncarea și trebuiau să iasă să mai pescuiască, însă când au ieșit au văzut că apa nu mai era albastră și transparentă ca înainte, era gri, urâtă și la cea mai mică adâncime nu puteai vedea nisipul. Era evident că nici pești nu mai erau, cu o apă așa murdară. Și dacă erau, cine îi mai putea vedea, dacă nu vedeai nici fundul mării?

Până la urmă, au adus câțiva șoareci prăpădiți care nu puteau hrăni bine nici o pisică.

Peste câteva zile de înfometare, pisicile au decis să atace oamenii. Dar Luna a avut o idee. Toată lumea știa că ea se poate ascunde foarte bine și toți voiau să afle ce făceau oamenii. Era limpede că nu aveau să plece, pentru că deja se apucaseră de construit ceva. S-au gândit că ei trebuiau să plece din cauză că și dacă oamenii ar fi plecat, apa ar fi rămas murdară și fără pești, iar plaja plină de gunoaie și ei nu se pricepeau să vâneze în pădure. Așa că o trimiseră pe Luna să vadă ce construiau oamenii.

Seara, când toți ar fi trebuit să doarmă, Luna a fugit repede la… construcția oamenilor. Intră printr-un geam rămas deschis și văzu o hartă.

Erau marcate niște insule, dar Luna nu a văzut o anumită insulă de care știa că era chiar foarte aproape de insula lor, însă oamenii păreau să nu știe de ea. S-a întors repede acasă, a intrat în castel și a anunțat regele și regina că avea un plan. Aceștia i-au anunțat pe toți că se mută, dar nu înainte de a le da o lecție oamenilor. Intrară toți în construcția lor și distruseră tot ce le ieșea în cale. Sparseră toate geamurile și apoi, ca să îi sperie puțin pe oameni, câteva pisici mai curajoase, printre care și Luna, au așteptat să se trezească oamenii și, stând ascunse, au dărâmat și mai multe lucruri, iar inamicii au crezut că sunt fantome și foarte repede au luat câteva lucruri la nimereală, au intrat în barca lor și au fugit pe mare.

Pisicile tot s-au mutat, doar pentru scurt timp, și și-au construit o tabără de rezervă, unde au lăsat și mâncare, în caz că se întorc oamenii.

Peștii începuseră să revină și apa s-a limpezit puțin câte puțin, până când a revenit la normal și pisicile s-au întors în casele lor. Gunoaiele au fost strânse și șoarecii au început din nou să vină. Pisicile au început să vâneze și în pădure, pentru a se asigura că vor supraviețui dacă insula le mai este invadată.

Luna și-a câștigat în sfârșit dreptul de a merge pe plajă, să înoate, să vâneze și să pescuiască împreună cu ceilalți. Acum toată ziua stătea afară și se juca împreună cu prietenele ei. Se împrietenise cu toată lumea din împărăție și era foarte apreciată.

Aceea a fost prima și ultima dată când oamenii le-au invadat insula, auzind cu toții și fiind avertizați.

Apasă fără frică

Start the conversation

Success
Your comment is awaiting moderation.