Povestire scrisă de Bianca Baciucu la ediția din toamna lui 2016 a atelierului de scriere creativă cu Adina Rosetti.
Adrian, un băiat de 15 ani, se îndreaptă spre liceu. Nu ştie că azi are să fie o zi specială.
Primul lucru pe care l-a auzit dimineaţă a fost alarma. Are un ceas negru şi mare. Cu ochii închişi, Adrian îşi trase plapuma pe dreapta şi dărâmă ceasul pe jos. Ceasul se sparse în cinci bucăţele mici. Băiatul nu băgă de seamă şi îşi ascultă liniştit ştirile de dimineaţă…
„Astăzi, 5 martie, în Ottawa, Canada, va veni o furtună teribilă şi vor fi 10 grade C. Specialiştii vă recomandă să vă îmbrăcaţi foarte gros şi să nu staţi prea mult pe afară. Furtuna va fi însoţită de tunete şi fulgere, va începe la ora 16:50 şi va dura aproximativ trei ore.”
Adrian ascultă cu atenţie şi apoi se duse la baie să îşi facă un duș. Apă era foarte rece, deşi o dăduse la căldură maximă, iar săpunul său se consumase. Adrian îşi luă ultimul prosop, unul potocaliu cu scoici albastre. Îşi luă periuţa de dinţi şi apoi îşi rulă tubul de pastă de dinţi. După ce îşi făcu rutina zilnică, îşi încălzi un caffe latte şi îşi luă o felie de pâine din punga de pâine cumpărată dimineaţă de mama sa. Îşi luă gemul preferat, şi singurul din frigider, un gem de prune.
După micul dejun, se îmbrăcă cu o cămaşă roşie cu pătrăţele albe şi cu nişte blugi. Ochi nişte şosete dungate pe pat şi le încălţă în grabă. Îşi puse converşii negri, îşi luă ghiozdanul aruncat în colţul holului şi plecă la liceu.
Afară, Adrian observă mirat că soarele strălucea pe cer! Ce se întâmpla? Băiatul îşi spuse în gând că furtuna îl va prinde la liceu, aşa că îşi va chema mama să îl ia de la şcoală. Pe alee, în drum spre liceu, Adrian observă o pasăre albă care trecu pe deasupra capului său şi se izbi de un copac. Pasărea căzu, dar apoi îşi luă din nou zborul.
— Vai, săraca de ea! Sper că e bine…
În sfârşit Adrian ajunse la școală. Liceul fusese vandalizat. Poliţia era acolo. Erau graffiti-uri pe ziduri, dar şi hârtie igienică peste tot. Trei liceeni erau în maşina poliţiei. Ei erau vinovaţii. Unul dintre ei îi era prieten. Era un băiat blond, înalt şi învăţa în aceeaşi clasă cu el. Altul era scund şi gras, roșcat şi îmbujorat. Cel din margine era un tip mai dubios. Deşi alb la faţă, el avea nişte ochi negri ca tăciunele. Toţi erau îmbrăcaţi în haine negre.
OK, se părea că trebuia să se întoarcă acasă! Adrian îşi sună mama. Mirabella era o femeie de treabă şi o mamă bună. De obicei, răspundea la telefon, dar nu şi astăzi. Pentru că nu-i răspunse, Adrian se îndreptă spre un copac, se întinse sub el şi se pare că…
— Wow! Am adormit! Heeei! Este ora patru şi jumătate! Furtuna ar trebui să înceapă… Ar trebui să mă grăbesc să ajung acasă…
Pe la jumătatea drumului, începu să se întunece. Norii se făcuseră negri, iar trecătorii fugeau dint-o parte în altă. Era deja şi 45. Adrian nu mai avea scăpare, aşa că se adăposti într-un magazin alimentar.
Pe înserate, furtuna se opri. Adrian nu mai putea de bucurie… simţea că îmbătrânise aici. Îşi luă haina şi ieşi din magazin. Dar pe drum, ce să vezi! Amy Searson! Amy era fata care îi plăcea. Roşcată, cu ochi verzi, avea o talie subţire şi un zâmbet minunat. Azi era îmbrăcată cu un paltonaş elegant, dar călduros, şi cu nişte dresuri groase. Avea şi o băscuţă pe cap. Una foarte elegantă, vă asigur. Cum se zice în Franţa – beretă.
— Bună, Adrian! Şi pe tine te-a prins furtuna, hmm!!? Eu am fost astăzi la şcoală, dar se pare că a fost vandalizată! Ugh! Ce oameni…
— Da, Amy! Bună, am stat trei ore în „La doi paşi”, un magazin micuţ. Desigur… şi da… un tip din acei trei băieţi era colegul nostru de clasă, Josh.
— O, Doamne! Josh a făcut aşa ceva? Pfff… Păi atunci ne vedem mâine la liceu. Paaa!
— Pa, Amy!
Josh ajunse în apartamentul său, unde mama îl aştepta cu masa pusă. Făcuse sushi. O mâncare delicioasă. După ce îşi salută mama, se descalţă şi se spălă pe mâini.
— Adrian! Doamne, ce îngrijorată am fost cu furtuna asta. Unde ai stat? Am auzit că liceul tău a fost vandalizat!
— Mama, am stat într-un magazin.
— Slavă Cerului că eşti OK!
După ce mâncă, Adrian se îmbrăcă în pijamale şi se băgă în pat. Îşi găsi telecomanda sub pernă şi aprinse televizorul, unde nimeri un program, „Learn with Doc”. La ora nouă, Adrian adormise deja. Mama sa îi stinse lumina şi televizorul şi îl pupă de noapte bună.
— Mhh! Ce bine am dormit! Pff… sună alarma! Zbang! Fir-ar! Stai… ce? Ceasul? Nu era deja spart? Mama a zis că a văzut că era spart, aşa că o fi cumpărat unul nou, probabil că a cumpărat unul la fel! Păi, să îmi ascult ştirile…
„Astăzi 5 martie, în Ottawa, Canada, va veni o furtună teribilă şi vor fi 10 grade C. Specialiştii vă recomandă să vă îmbrăcaţi foarte gros şi să nu staţi prea mult pe afară. Furtuna va fi însoţită de tunete şi fulgere, va începe la ora 16:50 şi va dura aproximativ trei ore.”
— Stai, ce? Ieri a fost 5 martie… şi nu a fost ieri furtună? Probabil e o greşeală a celor de la radio.
Adrian se duse la baie să îşi facă un duș şi fu şi mai surprins când văzu că apa era iar rece şi că săpunul se consumase.
— Oh, cred că este o glumă. Să-mi iau prosopul.
Adrian luă prosopul… acelaşi prosop portocaliu cu scoici albastre.
— Probabil l-a spălat mama… ce ştiu eu.
Adrian se spălă pe dinţi şi apoi îşi prepară iar un caffe-latte. Era şocat că pâinea de ieri era iar în ţiplă.
— Ce mult a mâncat mama!
Îşi luă gemul de prune şi mâncă.
Adrian voia să se îmbrace și îşi luă, din impuls, aceeaşi cămaşă de ieri şi… Doamne! Blugii şi şosetele erau în acelaşi loc. Oare chiar aşa dezordonat era? Se încălţă cu converşii şi îşi luă ghiozdanul care, spre mirarea lui, era tot în acelaşi colţ.
Afară soarele strălucea ca și ieri. Adrian merse liniştit, până când observă aceeaşi pasăre albă de ieri. Normal că se izbi de acelaşi copac.
— O, vai! Ce, a doua oară?
Adrian ajunse la şcoală şi… ce să vezi? Liceul era din nou vandalizat! Şi poliţia era acolo… Poate incidentul de ieri nu se rezolvase încă. Dar trebuia să fie sigur. În maşina de poliţie se aflau cei trei tipi – cel blond, cel roşcat și cel palid cu ochi negri. Adrian nu înțelegea nimic.
— Atunci mă întorc acasă.
Dar, vai, adormi din nou sub copac! Apoi se întunecă și pe drum începu furtuna.
— Doamne! Este aceeaşi zi! Vai mie! Astăzi totul a fost exact ca ieri? Este aşa de ciudat… nu merg la magazin.
Şi Adrian fugi prin ploaie!
— Azi în Ottawa… furtună, dar este martie! Oh! Nu am băgat de seamă… Îmi vreau viaţa înapoi!
Şi fugi, gândindu-se ce să facă. Cine l-ar fi crezut? Se urcă pe cea mai înaltă clădire din oraş. Ce privelişte frumoasă era! Tunetele erau în toi, oare avea să vină şi un fulger?
Între timp Alison, colega lui, care îl văzuse fugind speriat, l-a urmărit şi l-a ajuns.
— Oh, Doamne! Adrian, ce faci aici? Coboară!
— Nu îţi pot explica! Pleacă!
Şi Buuuuummm… un fulger îl lovi!
— Unde sunt? În pat? Oare a funcţionat?
Se uită speriat pe jos, ceasul era spart. Dădu drumul la ştiri.
„Astăzi în Ottawa vremea va fi plăcută şi în continuă încălzire. Alte ştiri pe scurt. Celebrul actor francez în vârstă de 54 de ani a murit. Este o mare tragedie. O pisică a fătat 15 puişori. Este un record. Imaginile le găsiţi pe Tigercanada!”
— Nu pot să cred că a mers! Acum îmi pot relua viaţa.
Şi Adrian plecă încet pe străzi, să se bucure de o zi nou-nouţă.