Interviu cu Sînziana Popescu repede, repede până nu începe atelierul de scriere creativă pentru copii

Din toamna asta, Sînziana Popescu ține atelierul de scriere creativă pentru copii la academia noastră mov.

Dacă într-o bună dimineață te-ai trezi transformată într-o vată de zahăr, ce ai face?

Wow! Vată de zahăr? Grav! Cred că m-aș baricada urgent într-un dulap și n-aș mai ieși de acolo până când ai mei n-ar jura că nu mă vor mânca, pentru că sunt niște dulcivori de mare clasă.

Crezi că toți oamenii au imaginație sau și-o pierd sau și-o uită sau ce se întâmplă cu ea?

Toți copiii se nasc cu o imaginație debordantă, numai că o pot pierde ușor dacă n-au lângă ei părinți isteți, capabili să le oferă acasă ceea ce nu li se va oferi prin școlile noastre, adică liniște și libertate, pentru că imaginația trăiește numai într-o minte deschisă.

Care e experiența ta de lucru cu copiii?

Până acum am organizat multe ateliere pentru promovarea cărților pe care le publicam. În acest an am avut un proiect numit „Basmele românilor din nou la modă”, prin care mi-am propus să promovez mitologia românească și poveștile noastre folclorice în rândul copiilor români. Plecând de la seria fantasy Andilandi (www.andilandi.ro / https://nemi.ro), publicată la Editura Nemi, dar și de la basmele clasice semnate de Alexandru Mitru, Vladimir Colin sau Petre Ispirescu, le-am vorbit copiilor despre zmei, iele, balauri, solomonari, cai năzdrăvani, pitici, sfinte, vâlve și despre pasărea măiastră, în ideea că puștii noștri, care știu multe despre troli, orci și dragoni, ar fi bine să afle că avem și noi o mitologie interesantă, demnă de admirație. Dar am mai avut și alte proiecte. De pildă, proiectul „Cum se naște o carte?”, pentru copii „de grădi”, sau proiectul „Teatru radiofonic în culori”, realizat în parteneriat cu librăria Cărturești și Teatrul Național Radiofonic, în care copiii ascultau o piesă radiofonică, își imaginau personajele și le desenau după puteri, așa cum și le închipuiau ei.

Care e lucrul cel mai interesant care se întâmplă când lucrezi cu copiii?

Îmi vin idei noi pentru povești. Cred că, de fapt, are loc un transfer de vârstă, iar copiii îmi împrumută și mie nițel din imaginația lor. Sau, oricum, mă direcționează, îmi spun, foarte direct, ce fel de cărți și-ar dori să citească, deci mă pun pe drumul cel bun. Și cred că astfel de întâlniri cu „publicul țintă” sunt vitale pentru orice autor de literatură pentru copii care se respectă. Nu poți scrie pentru ei, dar fără ei, stând așa, închis într-un turn de fildeș, pentru că atunci riști să ajungi să scrii numai pentru tine.

Cum ți-ai propus să antrenezi scrisul juniorilor la Academia Motanov? De ce așa?

În primul rând, aș vrea să le deschid apetitul pentru literatura de calitate și să-i fac să înțeleagă că totul funcționează pe bază de mimetism. Nu poți scrie o poveste izbutită decât după ce ai citit o sumedenie de istorioare demne de luat în seamă. Apoi ne vom ocupa de tehnică, de structură și, mai ales, de procesul prin care se nasc personajele și de felul în care trebuie ocrotite ca nu cumva să le pierdem pe drum ori, mai rău, să ajungă să „fure” din replicile altor personaje, devenind de nerecunoscut. Deci vom citi și vom exersa în clasă pornind de la anumite exemple, apoi copiii vor primi și câteva teme năstrușnice de la o săptămână la alta. La acest atelier copiii vor învăța să se joace cu cuvintele și vor fi îndemnați să continue acest joc acasă, pentru că scrisul nu e nimic altceva decât un alt fel de joc.

Care sunt proiectele literare de care te ocupi în prezent?

În perioada asta lucrez la cel de-al șaptelea roman al seriei fantasy Andilandi, pentru copii de 9-15 ani, pe care va trebui să-l predau editurii Nemi până la finele anului, dar și la o carte ilustrată, pentru copii mai mici, de 3-7 ani. În plus, de curând, am participat alături de colegele mele din Asociația Scriitorilor de cărți pentru copii – „De basm” la #LittleLIT –  nouă zile de evenimente dedicate literaturii pentru copii, dar și la Târgul Internațional de carte pentru copii – BOOKerini.