Close Sidebar
Type & Hit Enter To Search

de Tudor Ditu

Într-o noapte de vineri, Maria a avut un vis foarte ciudat. A visat că se află într-o lume mitică. Maria nu îşi dădea seama că lumea această era magică, deoarece când visezi crezi că tărâmul în care te afli este de fapt real. Dar dacă o să ascultaţi această poveste, veţi fi convinşi că acest tărâm e mitic.
Maria se afla pe un deal. În acest loc, mai mulţi unicorni şi cai zburători mâncau iarbă cu sclipici, iar stăpânii lor, nişte îngeri, îşi periau caii cu nişte perii de aur. Unicornii alergau veseli pe pajişte, iar Maria era impresionată de aceste animăluţe. Doar în cărţile cu basme putea întâlni asemenea creaturi fantastice. La un moment dat, se duse la un înger şi îl întrebă dacă poate să-i călărească unicornul. Acesta i-a spus că are nevoie de antrenament, pentru că mânuirea unui cal zburător este mai grea decât pare. Ea plecă supărată. Chiar şi-ar fi dorit să simtă acea senzaţie de a călări un cal zburător ca Pegas, dacă aţi auzit de el.
În drumul ei către nicăieri, întâlni un cal zburător, rănit la copită. Acesta o întrebă:
– Poţi să mă ajuţi?
Maria fu surprinsă că acel căluţ putea să vorbească, iar ea, fiind puţin panicată, încercă să-i răspundă:
– Ce s-a întâmplat, puiule?
– Am călcat într-un spin de aur şi nu pot să-l scot. Te rog, ajută-mă!
– Sigur! Nicio problemă.
Încercă să scoată spinul de aur din copita calului, iar într-un final, reuşi.
– Incredibil. Mă simt din nou liber. Mulţumesc, fată dragă.
– Poţi să-mi spui Maria.
– OK, Maria! Ca recompensă pentru că m-ai ajutat, ce vrei să fac pentru tine? Ţi-ai dorit ceva, dar n-ai avut posibilitatea să primeşti sau să faci acel lucru? Eu te pot ajuta.
Maria stătu puţin pe gânduri, venindu-i în minte dorinţa ei cea mai mare. Într-un final, îi spuse calului:
– Vreau să fiu stăpâna ta.
– Doar atât?
– Exact. Mi-am dorit dintotdeauna în visele mele să călăresc un cal zburător. Asta mi-aş dori.
– Aş fi onorat să-ţi arăt tărâmul, purtându-te în şaua mea ca pe o prinţesă adevărată.
– Atunci să începem să vizităm tărâmul!
Maria şi căluţul ei înaripat îşi începură călătoria. Au vizitat regatul cât ai bate din aripi şi au aterizat în faţa castelului, prezentându-se în faţă regelui din acel tărâm.
– Cine eşti tu, fată frumoasă, şi cum de l-ai cunoscut pe calul meu favorit, Vifor?
– Este calul dumneavoastră? Am crezut că pot fi eu stăpâna lui. Eu sunt Maria, am 12 ani şi vin de departe ca să vă vizitez regatul.
– Toţi caii din regat sunt ai mei, dar acum sunt prea bătrân să îi pot călări. Aşa că ei îşi pot lua şi stăpâni mai tineri. Îţi place regatul meu?
– Da, este minunat şi nu seamănă deloc cu oraşul în care locuiesc eu.
– Ştiu. Sunt mândru că am ajuns ajuns stăpân peste acest regat.
– Voiam să va întreb ceva…
– Sigur, spuse regele.
– Dacă sunteţi mărinimos, slăvite rege, îmi puteţi împrumuta calul dumneavoastră ca să-l prezint şi familiei mele. Dintotdeauna mi-am dorit să pot călări lângă casă şi să pot arăta asta şi prietenilor mei.
Regele încuviinţă şi, într-o clipă, Maria se trezi călărindu-l pe Vifor deasupra şcolii ei și a parcului unde se juca. Le făcu cu mâna, fericită, prietenilor pe care îi întâlni şi apoi coborî uşor pe strada care ducea spre casa ei. Nimeriră printre maşini şi autobuze, iar Vifor începu să se agite, pentru că el nu ştia regulile de circulaţie. Un poliţist îi văzu pe Maria şi Vifor şi, apropiindu-se, îi ceru fetiţei actele la control. Fetiţa se panică, nu avea niciun act de-al lui Vifor şi nici certificat de cal înaripat nu avea!
„Ups, ce mă fac??”
Şi în momentul acela se trezi. „Ce uşurare că a fost doar un vis”, dar un vis frumos, în care Maria şi-a împlinit dorinţa de a călări un cal înaripat.

(povestire scrisă la atelierul de scriere creativă pentru copii cu Adina Rosetti)

Apasă fără frică

Start the conversation

Success
Your comment is awaiting moderation.