Close Sidebar
Type & Hit Enter To Search

Povestire scrisă de Badice Chermak la ediția din toamna lui 2016 a atelierului de scriere creativă cu Adina Rosetti.

Badice

Dl. X şi fetele nu au o relaţie prea bună. Mereu îl distrag fetele de la treburile lui. Ziua când a început să urască fetele a fost… dar haideți mai bine să citim o pagină din memoriile sale!

 

Una dintre misiunile mele a fost cea de a distruge un demon care păzea un turn cu o fată în el. Aveam sabia din diamant, dar cu demonii nu-i uşor! Am trimis un şoricel să cerceteze locul. Deodată, o pasăre uriaşă a venit şi a ciugulit din şoricel, care a pierit astfel la datorie. Acum ştiam cu cine aveam de-a face!

Am bătut la uşa turnului, încrezător. Demonul mi-a apărut în față, cu un buzdugan în mână. A fluierat şi s-a aruncat spre mine. Ne-am luptat, dar deasupra mea venea pasărea uriaşă. Am sărit, iar buzduganul demonului a zburat spre mine. M-a ratat şi a nimerit pasărea, așa cum voiam. Pasărea şi-a prăvălit trupul greu peste demon, care a murit arătând ca o plăcintă strivită.

M-am repezit pe scările turnului. Nu era o privelişte prea frumoasă în turn, cu toate scheletele de animale. Nu era o singură scară care să n-aibă măcar un schelet de animal şi o pânză de păianjen. Turnul părea să fie făcut din Cărămizile Roşii, foarte rezistente şi potrivite pentru un turn. Aş fi ştiut dacă era mai curat, dar pe acesta zici că nu l-a mai curăţat nimeni de o sută de ani! Dar să revenim…

M-am repezit pe scările turnului, unde vocea fetei, ca de sirenă, mă atrăgea. Am văzut-o legată cu un lanţ de argint, nu ştiam de ce. Am eliberat-o, iar ea s-a repezit spre mine şi şi-a lipit buzele ei de ale mele. Nu mai ştiam de mine, atât de dulci erau sărutările ei… După un timp, ne-am dezlipit şi am zărit adevărul: avea un semn de vrăjitoare. Fusesem înşelat!

Imediat, am legat-o la loc cu lanţul de argint şi am pornit spre casă. Călătoria a durat trei zile, timp în care n-am scăpat-o din ochi. Ajuns acasă, m-am dus spre temniţa din fier pentru vrăjitoare (vrăjitoarele urăsc fierul şi argintul). Fata plângea cu lacrimi fierbinţi, la picioarele mele, implorându-mă să-i dau drumul. Am ascultat-o, şi, în cele din urmă, mi s-a făcut milă de ea, aşa că i-am dat drumul cu o singură condiţie: aceea de a nu mai înşela oamenii şi de a fi mai atentă să n-o mai răpească demonii. Ea a plecat.

 

De atunci, am început să urăsc fetele. Te înşelau când îţi erau mai dragi!

Apasă fără frică

Start the conversation

Success
Your comment is awaiting moderation.