Close Sidebar
Type & Hit Enter To Search

Ștefania Iorgoiu e profa atelierului de caligrafie pentru copii. I-am pus câteva întrebări de elucidare, dat fiind că avem înscrieri la o nouă ediție dedicată juniorilor caligrafi.

stefania iorgoiu

Ștefania Iorgoiu

Ștefania, cu ce te-ai ocupat tu până acum?

Am fost devotată educației aproape opt ani, fiind activă ca profesor în învățământul preșcolar/primar privat. În paralel am avut diverse curiozități artistice care m-au ajutat să țin un mic butic on line de fotografie și podoabe meșterite manual.

Cum a apărut pasiunea pentru caligrafie?

Pasiunea pentru caligrafie a apărut încă din copilărie, am fost un fel de scrib în școală, solicitat de profesori datorită scrisului de mână cursiv și lizibil, încă scriu exact ca în clasa I :)). Făcând iconografie, am fost atrasă de scrierea arhaică românească, după care am descoperit atelierul de caligrafie organizat de Revista de Povestiri, episod care mi-a dat un elan artistic grozav și un start pozitiv în direcția asta.

De ce te-ai gândit să îmbini predarea tradițională a caligrafiei cu activități de crafting la atelierul pentru copii?

Ambele direcții vin cu un plus de creativitate și dinamism menite să mențină activ interesul copiilor și să le provoace imaginația. E un mix sănătos pe care l-am testat prin prisma atelierelor de creație.

Ce preconcepții crezi că există în legătură cu caligrafia? De cât timp și de mai ce e nevoie ca să-și formeze copiii un scris de mână frumos?

Din păcate în școală nu mai există caligrafie ca și disciplină separată, de aici confuzia și asocierea cu orele de scriere, contactul celor mici cu procesul de învățare efectiv al literelor fiind în clasa I. Există de asemenea presiuni asupra lor cu privire la lizibilitate atât din partea părinților cât și din partea cadrelor didactice; când îi repeți copilului că scrie urât, cu siguranță nu va fi foarte motivat să depună interes în acest sens. De aceea e necesar să strigăm în direcția caligrafiei, caligrafia este arta scrierii și ar trebui privită ca proces. Un proces căruia îi acorzi timp suficient și antrenament. În plus, vine cu tot felul de instrumente atractive, foarte utile în formarea și îmbunătățirea scrisului de mână.

Am observat că la prima ședință ai făcut un fel de contract jucăuș cu copiii. Povestește-ne puțin despre asta și despre metoda ta de predare.

Da, semnat, asumat și respectat :)). La începutul atelierului am făcut un contract de grup în care ei au stabilit regulile de desfășurare ale cursului, o convenție de echipă care ne-a ajutat să ne construim relația și atmosfera de lucru; cu cât mai relaxantă și confortabilă pentru ei, cu atât mai benfic pentru învățare, pe această premisă s-ar baza și metoda mea de predare. În final se lasă cu antrenament de mușchi creativi.

Cum a fost pentru tine prima ediție a atelierului de caligrafie?

Un început pozitiv cu uși deschise în educația alternativă. A fost o provocare creativă pe care m-am bucurat să o duc la bun sfârșit.

Apasă fără frică

Daria Anghel a participat în primăvara lui 2015 la atelierul de scriere creativă cu Adina Rosetti și apoi la școala de vară (aici e povestirea ei, „Avalanșa”). Eram curioși ce s-a mai întâmplat între timp, așa că am luat-o la întrebări.

Daria

Daria

Salut, Daria! Spune-ne câte ceva despre tine – câți ani ai, ce îți place să faci, la ce te gândești înainte de culcare, cu ce te ocupi pe Facebook, ce materie nu prea îți place la școală?

Am 14 ani și nu prea știu să vorbesc despre mine; îmi place să citesc și să văd filme, mă simt destul de bine scriind. Înainte de culcare nu mă gândesc la nimic, pun capul pe pernă, totul se face negru și peste câteva zeci de minute sunt deja în REM. Scrollez pe Facebook în cele mai plictisitoare ore de la școală și dau like-uri cu generozitate, iar din când în când mi se mai întâmplă să mi se pună pata pe o anumită pagină. La școală nu mă dau în vânt după muzică, sport și desen și nu îmi place chimia. Rămân deseori uimită când îmi văd colegii înșirând pe tablă reacții complicate, de două rânduri, pe care eu le copiez pe caiet mecanic, fără să înțeleg mare lucru (de fapt, nimic).

Țin minte că ai un păr foarte frumos și foarte bogat. Crezi că ar putea locui cineva în el? Ce fel de creatură?

Dar locuiește deja cineva în el! O creatură probabil invizibilă, care-și face de lucru în fiecare noapte: răsucește fire de păr, le încrețește, le electrizează. De obicei, o fac să plângă în fiecare dimineață, când mă pieptăn enervată până peste limită. Uneori, ne aflăm într-un fel de simbioză, adică ea nu se agită noaptea în toate părțile, deci eu nu o deranjez prea tare dimineața. Dar asta se întâmplă foarte rar, pentru că n-am descoperit încă ce o amorțește sau ce o calmează.

Ce cărți ai citit în ultima vreme și ce ai găsit captivant în ele?

Am citit un volum cu Sherlock Holmes, „Câinele din Baskerville”, care mi-a amintit că vreau de mult să mă uit și la serial. Citesc acum „Omul de ianuarie”, unde n-am ajuns foarte departe, dar sunt deja captivată de prospețime și naturalețe, iar în paralel citesc ceva fizică, am găsit întâmplător un extras din cărțile lui Feynman, care se cheamă „Șase lecții ușoare”. Mă rog, titlul nu prea corespunde cu realitatea textului, o fi ironic, nu știu, dar fascinante sunt, cu siguranță, pentru că îți arată o ordine universală, guvernată de legi bine definite, pe care nu le înțelegem în întregime, dar știm că sunt acolo, iar asta e destul deocamdată.

Ai scriitori preferați?

După o obsesie pentru Cărtărescu, care s-a consumat brusc și neașteptat, am rămas cu Cortazar și Gellu Naum. Bine, Cărtărescu îmi place în continuare, dar nimic nu m-a fermecat mai tare decât Cortazar, cu „Cât de mult o iubim pe Glenda”. Îmi plac suprarealismul și realismul magic pentru că pot asambla poveștile după cum vreau, din fragmente dispersate, și am firul propriu al poveștii, iar autorul tot aruncă personaje și întâmplări fix când nu mă aștept; e un joc care îmi pune mintea la încercare. Mă fascinează și Marquez și, la un moment dat, profa de latină ne-a întrebat dacă știm ceva despre el; era destul de plictisită, aproape sigură că nimeni n-avea nicio idee. M-am apucat și i-am înșirat câteva lucruri, ce cărți a scris, unde s-a învârtit, moment în care ea mi-a pus întrebarea de baraj „și cu cine a fost el în conflict?”, la care i-am răspuns Mario Vargas Llosa și a decis să abandoneze acolo discuția, continuându-și lecția despre declinarea a doua.

Ai mai scris? Ce ai mai scris?

Am mai scris niște pseudoeseuri, îmbrăcate sub forma unor scrisori, am scris compunerile în 250 de cuvinte pentru examen, am întors pe toate fețele subiectul unei noi povestiri până m-am plictisit de el și cam atât.

Parcă știam că umblai pe la olimpiade. Ce se întâmplă pe la olimpiade? Ți-e frică de ele? Ce întrebări/cerințe îți plac cel mai mult acolo?

În general îmi place să merg pe la olimpiade, nu prea mi-e frică: olimpiada înseamnă să fac ceva pe lângă ce se cere la școală și asta mă atrage. Însă multe olimpiade sunt prăfuite, parcă scoase din dulapul de eșarfe al bunicii: dacă aduc texte contemporane le aduc rar și greu. Totuși, mai există și olimpiade actuale și proaspete, cum e Olimpiada de Lectură, de exemplu; o olimpiadă relativ nouă, care mie îmi place tare, că trebuie să întorci subiectele pe toate fețele și să faci ceva pe loc, trebuie să comentezi și o imagine, nu doar să ai niște teorii literare tocite de prin cărți de comentarii. Oricum, la atelierul Adinei am ajuns tot datorită unei olimpiade. Eram foarte supărată după un rezultat la română, prin februarie, când mi-a apărut pe Facebook link-ul către înscriere. Țin minte că era ultima zi și a fost o decizie spontană, i-am întrebat pe ai mei, am trimis textul și apoi a urmat teama că dacă sunt total pe lângă, dacă nu știu ce spun etc., iar după a fost doar entuziasm contagios.

Ce olimpiade nu există dar ți-ar plăcea să inventezi?

Problema cu olimpiadele este că deseori copiii ajung să le vadă ca pe un reper și chiar ca pe un scop în sine. Adică nu mai vreau să învăț pentru că-mi pasă mie de subiectul Y, ci ca să iau cât mai mult la olimpiadă.  Nici nota, nici olimpiada nu ar trebui văzute ca o măsură a inteligenței, nu ca un țel, ci pur și simplu ca o completare a pasiunii pentru un anumit domeniu. Aș vrea să inventez o olimpiadă care să fie o verificare fără prea mare miză, la care să se meargă exclusiv din plăcere. Poate o olimpiadă interdisciplinară care să presupună gândire lucidă, totuși ludică, și cultură, dar să fie fără premii și punctaje: o olimpiadă care să se bazeze doar pe motivația interioară.

Dacă Daria ar fi o supereroină, care ar fi puterea ei magică, cu cine și pentru ce s-ar lupta?

Supereroină fiind, Daria s-ar lupta cu teama de orice fel, teama care arde pe dinăuntru, teama care dizolvă ca o sticluță cu acetonă, teama care te întoarce pe dos, dar în special cu fricile inexplicabile, alea care ți se lipesc de tâmplă ca niște meduze. Le-ar găsi, le-ar lua și le-ar face să dispară până nu ar mai rămâne decât urmele lor vagi, incerte. Evident, ar avea tot timpul de lucru, pentru că temerile inexplicabile cresc una din alta neîncetat. În plus, Daria cea Supereroină nu s-ar plictisi niciodată, nici la cele mai lungi cozi și n-ar avea niciodată nevoie de somn, ar putea sta nopți întregi trează ca să se uite la seriale. Asta doar așa, ca un bonus.

Apasă fără frică

Adina Rosetti ține la Academia Motanov atelierul de scriere creativă pentru copii între 10 și 16 ani. Poate știți deja că Adina e scriitoare și jurnalistă, a publicat la Curtea Veche un roman – Deadline (2010), o carte pentru copii - Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul (2014) și o carte de proză scurtă - De zece ori pe buze (2015).

Am întrebat-o una, alta aporopo de a patra ediție a atelierului, care începe toamna asta. Înscrierile sunt deschise. Detalii aici.

1. După trei ediţii de atelier de scriere creativă pentru copii şi o şcoală de vară secretă, ce s-a modificat în felul în care priveşti atelierul?
Am învăţat mai multe despre copii şi despre scris. Sincer, la început nu credeam nici eu că se poate scrie pe loc, având o temă dată… Mie mi-ar fi foarte greu să fac asta. Dar copiii mi-au arătat că se poate, că poţi să-ţi chemi creativitatea şi să te joci cu ea. Am învăţat să improvizez mult, pentru că nu toate exerciţiile se potrivesc oricărui grup de copii. Am mai învăţat şi că fiecare grup e diferit şi are dinamica lui proprie. Am învăţat şi că nu au răbdare să asculte prea mult lucruri pur teoretice şi că cel mai bine se învaţă ceva în joacă. Cel puţin la şcoala de vară „secretă” am renunţat de multe ori la notiţele cu care venisem de acasă şi am improvizat la faţa locului exerciţii şi idei noi, inspirate de ceea ce-şi doreau copiii.

2. Despre ce le place copiilor să scrie?
Cel mai mult le place să inventeze întâmplări fantastice. Să reinterpreteze basmele, aducând personajele în realitatea în care trăiesc ei (să vedeţi cum caută zmeii prinţese pe Zoozle, un portal magic de căutare copiat după Google). Le plac interviurile imaginare cu personajele lor preferate din filme şi cărţi. În scrierile băieţilor se strecoară aproape întotdeauna câte o sabie laser sau o maşinărie complicată (Insecto-Sopârlo-Maşina 9000). O fetiţă i-a luat un interviu fictiv scaunului nr. 13 din Ateneul Român…(ambele aici) Am avut şi scrisori de dragoste adresate felului de mâncare preferat (pizza) sau scenarii de film suprarealiste cu iepuraşi obezi.

3. Ce li se pare mai greu de învăţat?
Am încercat să predau nişte noţiuni de jurnalism narativ şi eseu personal şi aici mi se pare că ne-am împotmolit puţin. Ideea că nu trebuie să se abată de la realitate nu li s-a părut prea grozavă. Li se pare greu să scrie despre ei înşişi, pentru că li se pare că în imaginaţie se întâmplă întotdeauna lucruri mai … „amazing” (ca să-l citez pe un băieţel) decât în realitate.

scoala de vara de scriere creativa

4. Ce le place să citească? Cum reacţionează la temele celorlalţi?
Lecturile puştilor „din ziua de azi” sunt destul de diferite faţă de cele de pe „vremea noastră”. Mulţi dintre ei sunt entuziasmaţi de fantasy-uri şi SF. Am tot promis că o să mă apuc să citesc Stephen King ca să ţin pasul cu ei. Neil Gaiman, Roald Dahl şi Michael Ende se află pe lista autorilor pentru copii preferaţi. Harry Potter şi Hunger Games sunt în top în jurul vârstei de 12 ani. Dar am avut şi o fetiţă în clasa a şaptea care citea Nostalgia lui Cărtărescu şi poezii de Gellu Naum.

5. Care sunt momentele tale preferate din atelierele de până acum?
Mi-e greu să aleg nişte momente preferate. Întotdeauna ne distrăm şi râdem mult. Poate cumva momentul de final, în care copiii primesc revistele cu poveştile scrise de ei şi sunt extrem de mândri şi bucuroşi, îşi dau dedicaţii şi autografe şi în aer pluteşte o mare emoţie. Mi se pare frumos că leagă prietenii care pornesc de la dragostea pentru cărţi şi poveşti şi unii dintre ei continuă să ţină legătura şi după atelier.

Apasă fără frică

Ioana Popescu are 17 ani și s-a jucat anul trecut cu atelierul de scriere creativă al Adinei Rosetti, la care avem înscrieri în perioada asta. Ne-am gândit să aflăm ce mai face și să o tragem de limbă, să vedem ce obținem. Am obținut mai multe povești și o poză cu brațe șahiste!

scriitor copil

Ioana, cum te-ar recunoaște un fluture care ar intra în clasa ta în pauză?

Probabil ar folosi una dintre bulinele de pe bluza/fusta/rochia mea ca și pistă de aterizare diafană. Însă dacă în vreo zi nu sunt îmbulinată, de obicei îmi exasperez prietenele cântând prea mult Lana del Rey.

Ce ar fi amuzant și neașteptat să cumpărați din fondul clasei și de ce ar fi o idee bună?

O idee bună la care ne-am gândit adesea ar fi să cumpărăm niște pături sau măcar niște perne, întrucât monotonia orelor asigură atmosfera propice somnului. Totuși, conștiința noastră, căreia îi place să pozeze în ipostaza de băbuță-propovăduitoare a regulilor de politețe, ne-a împiedicat din a comite asemenea delicvență morală. Am reușit însă să ne decidem asupra procurării unui automat de mâncare personal, achiziție ce a fost aprobată în mod surprinzător de directoare. Momentan, intervievăm posibilii bodyguarzi ce vor păzi automatul de alte clase înfometate.

Ce text din manualul de română ți-a plăcut mai mult până acum și de ce?

Fără pic de memorie îndoielnică, pot spune că cel mai frumos text pe care l-am citit într-un manual de română a fost în clasa a treia sau a patra, și anume „Prințul fericit” de Oscar Wilde. Deși fragmentată, puteai să-ți dai seama cât de tristă și duioasă era povestea, pe care mai apoi am citit-o în întregime. Este genul acela de povestioară care ilustrează într-un fel viața, condamnând egoismul și redând prietenia & iubirea „at its finest”, lăsându-ți inimioara infantilă să lăcrimeze melancolic… Ar trebui să se găsească la începutul fiecărui manual, propun eu emoționată.

Ce titluri ai pe raftul cu cărți preferate?

Tot ce am găsit în librării de Salinger, „Clopotul de sticlă” (Sylvia Plath), „Să nu mă părăsești” (Kazuo Ishiguro), „Portretul lui Dorian Grey” (Oscar Wilde), „Extrem de tare și incredibil de aproape” (Jonathan Safran Foer), „The perks of being a wallflower” (Stephen Chbosky), „Sinuciderea fecioarelor” (Jeffrey Eugenides), „Mândrie și prejudecată” (Jane Austen), „Eleganța ariciului” (Muriel Barbery) și „Cianură pentru un surâs” (Rodica Ojog-Brașoveanu).

Ai mai scris? Cum e starea în care începi să scrii, ce te îmbie?

Am mai scris, însă nu la fel de mult pe cât mi-ar plăcea, datorită lipsei mele impardonabile de determinare. În general, scriu pentru mine (niște chestii pseudo-memorialistice), iar uneori mai încep mici povestioare ce mai apoi zac indecise și neterminate în caietul de la curs, pe care-l țin aproape. Ceea ce mă „îmbie” la scris sunt diverse lucruri pe care le observ sau gânduri răzlețite pe care reușesc să le surprind; iar în funcție de natura lor, se proiectează și starea mea în momentul în care încep să scriu.

Ce ai învățat la atelierul de scriere creativă cu Adina?

La cursul Adinei am învățat în primul rând să îmi vină inspirația la cererea mea și cum Lady Gaga este răspunsul perfect în orice criză de imaginație. Am aflat de poveștile în șase cuvinte inițiate de Hemingway și de curentul artistico-revoltat al dadaismului care continuă să mă fascineze împreună cu poeziile lui Gellu Naum, peste care am dat la recomandarea Adinei. Am aruncat o privire curioasă într-ale scenaristicii și am învățat să creez un profil cuprinzător al personajului, fie el o banană artistă ce și-a pierdut părinții într-o salată de fructe.

adina rosetti copii

Antrenament de imaginație de la Motanov. Ce materie îți place cel mai puțin? Scrie-mi un scurt fragment/o scurtă povestire care să aibă ca personaj principal ceva din acea materie. (de exemplu, un electron, o mitocondrie, un plan înclinat, un Ștefan cel Mare, etc)

Deși nu îmi place să perpetuez opinia generală cum că noi, cei de la filologie, privim științele exacte ca pe niște hieroglife, trebuie să recunosc că atunci când profa scrie câte două table pe minut, am tendința să mă opresc bulversată și să accesez acele puține cunoștiințe de chimie împrăștiate prin scoarța cerebrală. Ochii mi se îngustează iar privirea îmi trece peste enervant-parfumata profesoară, lipindu-se de reacțiile confuzante de pe tablă, dezintegrându-le în mici particule, moment în care figura mi se înseninează pentru că îmi amintesc de acea poveste inițială de dragoste.

Se spune că odată un Nucleu și un Înveliș electronic pluteau îndrăgostiți în al lor vid, singura problemă fiind că orbitele lor nu se puteau intersecta. Cu toate astea, era clar că între ei exista chimie: înamorați, își trimiteau scrisori lungi, priveau apusul împreună din unghiuri diferite, ba chiar ascultau doar cu o cască ‘As time goes by’, suspinând visător în a lor singurătate împărțită. Însă, pe măsură ce se învărteau uitându-se unul la altul, cei doi deveneau triști că nu pot nici măcar de mână să se țină, de mâna lor magnetică…

„Mi-e frig”, spune Nucleu; „din ce în ce mai frig”. Alarmat și neștiind de ce, Înveliș observă cum Nucleu se distanțează pe zi ce trece. Și atunci, decide să facă un lucru nesăbuit și mult visat, întinzându-și brațele electronice într-o îmbrățișare tandră. Brusc, gravitația piere și, dintr-odată, hocus pocus, bubidi-babidi, se contopesc într-un ying și yang atomic spre marea lor fericire reactivă.

În poveste am impresia că mai apăreau și niște Ioni, unul negativ și altul pozitiv, iar relația celor doi devenea covalentă, dar nu-mi pot aduce bine aminte, pentru că Ilinca mă trezește din visare, întrebându-mă dacă am înțeles ceva.

Apasă fără frică

Am avut interviu cu Robert, acum v-o prezentăm pe draga Diana (mai jos, în viziunea astistului Another Outsider), profa atelierului de benzi desenate.

Diana Necșulescu

Sursa: facebook Diana

Care sunt albumele/seriile tale preferate de BD și ce îți place mai mult la fiecare?

Citesc şi recitesc albumele BlackSad de astă iarnă, de când le-am descoperit, pentru atmosfera superbă de film noir combinată cu animaţie Disney pentru oameni mari (protagonist: un detectiv-motan foarte simpatic). The Collected Essex County al lui Jeff Lemire e un roman grafic genial, înduioşător şi bântuitor care ţese o serie de poveşti ilustrate-n tuşe dure de cerneală, prin orăşele minuscule din câmpia canadiană (cred că cea mai bună naraţiune din ce-am citit în ultima vreme). Ar mai fi Hellboy-ul lui Mignola pentru că-i atât de entertaining, Northlanders şi Unknown Soldier pentru grafică şi doza de real istoric pusă în poveşti şi Elabuga, romanul meu grafic preferat din România.

Sunt multe creatoare de BD în lume? Pare mai degrabă un univers masculin, și ca autori și ca public.

Universul ăsta e majoritar masculin dacă ne uităm la el cantitativ: sunt clar mai mulţi creatori decât creatoare. Dar printre explozii, bătălii epice între super-eroi şi peisaje post-apocaliptice răsar zeci de floricele. Aşa că da, există multe creatoare de BD, prolifice şi super-talentate. Uite, ca exemple ar fi extraordinarele Maria şi Ileana Surducan, care scot minunăţii pe bandă rulantă, Persepolis-ul lui Marjane Satrapi care-i best-seller internaţional, sau Laura Martin – cel mai mişto colorist de care ştiu. Plus, o grămadă de autoare de webcomicsuri faine. Şi apropo de public, cred că-i o chestiune de tematică aici. Prin şcoala generală devoram împreună cu prietenele mele seria W.I.T.C.H, un fel de Sailor Moon occidental, cu puştoaice, super-puteri şi universuri paralele. Săracii băieţi n-aveau nici o opţiune de BD la tarabă pe-atunci.

Ce te-a făcut să devii creatoare de BD?

Desenam eu de mult, dar pentru începutul în BD a fost după-amiaza când am citit Fahrenheit 451 al lui Ray Bradbury, varianta graphic novel, şi-am priceput ce putere fantastică pot avea o serie de ilustraţii care îţi spun o poveste. Ador la banda desenată cum două linii trase unde trebuie pot materializa cel mai improbabil univers, lăsându-ţi şi ţie loc de imaginat. Cum impactul unei pete de roşu schimbă complet atmosfera. Pentru că o foaie albă nu te limitează cu nimic, iar libertatea asta a desenului cuplată cu o poveste puternică poate naşte miracole. Pe scurt, răspunsul ar fi „magia”. :)

Faci parte din grupul Dezarticulat. Ce scopuri și planuri are dumnealui?

Dezarticulat e un teren de joacă pentru copii mari, unde ne-aducem ideile, creioanele şi planurile măreţe şi punem la cale poveşti în imagini. Am lucrat anul ăsta, într-o super echipă de 15 graficieni şi scenarişti, la 80 de pagini de bandă desenată pentru Lapsus, o antologie pe care de-abia aşteptăm să o vedem pe hârtie, şi mai avem un munte de idei şi scenarii care urmează să fie puse în cadre. Suntem un grup mare şi divers, iar colaborările între scenarişti şi desenatori dau naştere de fiecare dată la ecuaţii interesante. Plănuim să facem în continuare poveşti mişto, în bandă desenată, cărţi ilustrate şi, curând, animaţie.

Cum pot viitorii noștri cursanți să folosească mai departe ce învață la atelierul de BD?

Banda desenată te învaţă să vizualizezi în detaliu lumea pe care vrei să o pui pe hârtie. Şi după ce ai creat tot universul ei, te întreabă ce alegi să spui cititorului. Vom învăţa să spunem lucruri mari în desene mici, să găsim cel mai bun punct de vedere al fiecarei situaţii, să creăm impact năucitor printr-un cadru de detaliu cu un nasture zburând. Şi, pe viitor, chiar dacă nu vor face bandă desenată, cursanţii vor şti să exprime concis o idee într-un „cadru” sau mai multe de grafică şi text.

Dacă ai fi o supereroină (bine, ești), care ar fi superputerea ta și ce ai face cu ea?

Uite o super-putere inutilă, în spirit de primăvară: mi-ar plăcea să fac liliecii să înflorească oricând la un gest din deget, ca să bucure dimineţile bucureştenilor în miez de iarnă, în staţia de autobuz.

Apasă fără frică

Robert este unul dintre coordonatorii atelierului nostru de benzi desenate, cu înscrieri deschise până pe 15 aprilie. L-am descusut un pic.

Robert Obert

Sursa: Facebook Robert

Ce albume BD/reviste/romane grafice ne recomanzi să citim din ce s-a publicat la noi și de ce?

Elabuga. Este cel mai curat album de bandă desenată, ca tehnică și ca subiect. Plus că autorul mi-e și prieten și știu mai multe.

Lucrezi la un roman grafic, Profeția urbană. De ce ai ales povestea asta, nu te lasă apocalipsa să dormi?

Profeția Urbană este povestea despre ce trăim. Nu mă lasă să trăiesc de atâta timp, încerc să definesc toată apăsarea din jur într-o formă vizuală coerentă.

Am văzut că faci crowdfunding pentru publicare. Ce crezi că îi va face pe oameni să doneze?

Crowdfundingul este singura variantă ca autorii independenți ca mine să publice și să păstreze drepturile. E o poveste despre societate și identitate, cred că oamenii vor dona pentru că le place ideea de identificare și de autoconștientizare, așa cum povestea va stimula.

Ai mai fost prof, ce le-ai predat copiilor și cum a fost experiența asta?

Am predat desen pentru copii de 7-8 ani. Experiența a fost senzațională, copiii sunt absolut fabuloși ca stare și ca energie. Pe de altă parte, trebuie să fii un bun manager de timp și să-i faci pe ei să definească lucrurile după coordonatele tale. Trebuie să impui respect și să stabilești o relație de „unchiu ăla de treabă care se supără dacă nu facem și lucruri serioase, chiar dacă ne jucăm”. E manipulare afectivă, dincolo de pragmatic. E foarte mișto dar și foarte greu de controlat.

Cum îți imaginezi că ar fi un prof supererou, care ar putea să schimbe învățământul din România?

Un prof super erou ar fi unul care ar salva copiii de la îndobitocire. Super puterea lui ar fi despre joacă în sens util. Foarte puțini profi sunt super eroi, copiii se feresc de oamenii mari care le restricționează imaginația. Dacă poți să-i stimulezi și să-i faci să te respecte, ești un super erou.

Apasă fără frică

Interviul a fost realizat pe mail, de Simina Diaconu, iar în rolul lui Arthur a fost Diana Georgescu, redactor-șef la Editura Arthur. Cum am inclus câteva cărți de la ei în bibliografia atelierului de scriere creativă pentru copii cu Adina Rosetti, am fost curioși să aflăm mai multe. Mulțumim, Diana!

Diana Georgescu, editura Arthur

Diana Georgescu

Care e politica editorială a editurii Arthur? Care sunt colecțiile, cum selectați cărțile și autorii?

Prin cărţile pe care le publicăm, vrem să le oferim tinerilor literatură de calitate. Avem cărţi pentru cititorii mici (7 – 10 ani), cărţi pentru cei mai avansaţi (11 – 12 ani) şi cărţi pentru adolescenţi, tipărite sub imprintul YoungArt. Asta e o împărţire formală, dar noi încercăm să facem în aşa fel încât cărţile pe care le alegem să fie acelea pe care le poţi citi la 7 şi la 100 de ani. Aşadar, publicăm clasici ca Jules Verne, Mark Twain, Lewis Carroll sau Jonathan Swift, clasici contemporani ca Michael Ende sau Roald Dahl, scriitori care s-au impus în literatura lumii ca Neil Gaiman, Norton Juster sau Louis Sachar. Încercările noastre se îndreaptă şi spre descoperirea unor autori contemporani mai puţin cunoscuţi publicului larg, cum ar fi Tove Jansson, o scriitoare finlandeză de limbă suedeză.

Suntem foarte atenţi în alegerea titlurilor, dar avem foarte mare grijă ca traducerile să fie bune şi să le oferim copiilor cărţi în condiţii grafice de calitate.

Un alt obiectiv foarte important este acela de a crea proiecte originale. Astfel de proiecte sunt: Unde fugim de-acasă de Marin Sorescu, Cel mai mare Gulliver de Gellu Naum, ediţii minunat ilustrate de Ágnes Keszeg, respectiv de Irina Dobrescu. Irina Dobrescu este de asemenea ilustratoarea cărţilor din colecţia Cărţile mele.

Cel mai mare Gulliver - Irina Dobrescu

Cel mai mare Gulliver – ilustrație de Irina Dobrescu

Cum alegeți subiectele cărților colective, cum e Cui i-e frică de computer? Așa, ca subiect, mi se pare mai degrabă potrivit bunicilor decât copiilor, cum ați ajuns la ideea că le e teamă copiilor de calculator?

În urmă cu câţiva ani, încercând să conturăm o colecţie de literatură pentru copii, am constatat că în ceea ce priveşte literatura română contemporană nu avem multe variante. La noi nu s-a scris şi deocamdată nu se scrie prea mult pentru copii. Ne-am gândit atunci să facem cumva să-i atragem pe scriitorii „pentru oameni mari”, să-i convingem să intre în jocul nostru. Astfel, în 2009, la iniţiativa doamnei Florentina Sâmihăian, s-a născut colecţia Cărţile mele. Prima temă pe care le-am propus-o scriitorilor a fost lectura. A le propune copiilor de azi un astfel de subiect poate părea riscant, prea te duce cu gândul la şcoală şi la acele veşnice îndemnuri ale părinţilor şi profesorilor „Mai pune şi tu mâna pe-o carte”.  Însă aveam un as în mânecă. Ne-am bazat pe talentul, inteligenţa şi pe umorul celor pe care i-am invitat să scrie. Şi credem că am reuşit să le oferim tinerilor cititori o carte care le-a stârnit cu adevărat interesul. Probabil că şi numele volumului – Care-i faza cu cititul?  –  a contribuit mult la succesul cărţii. Am primit şi critici pentru că am adoptat limbajul adolescenţilor într-un titlu de carte, dar faptul că în felul acesta i-am făcut curioşi pe tinerii cititori poate că ne absolvă de vină. Au urmat Ce poţi face cu două cuvinte şi Cui i-e frică de computer?

În legătură cu titlul celui de-al treilea volum al colecţiei – da, aveţi dreptate, pare mai degrabă potrivit bunicilor. Pentru a vă răspunde la această întrebare, trebuie să revin la povestea seriei. Începând cu volumul al II-lea, Ce poţi face cu două cuvinte, am început să-i implicăm pe tinerii cititori în crearea volumului scris de cei mari (de pildă, propunerea cuvintelor de la care vor porni textele şi apoi votarea lor), dar mai ales le-am oferit şansa de a avea o carte a lor pornind de la aceeaşi temă. Am creat astfel seria Juniorii, fiecare carte fiind un răspuns al celor mici la cartea celor mari. Titlul de lucru al cărţii despre computere era iniţial Supertehnologii şi invitaţia pe care le-am lansat-o autorilor era de a scrie despre relaţia lor cu noile tehnologii. La final, am constatat că relaţia multor scriitori cu tehnologia e de teamă, de multe ori jucată, şi totuşi teamă, de nostalgie pentru calmul de dinainte de computer, dar şi de admiraţie pentru un lucru frumos, dar de neînţeles. Cu atât mai interesant va fi răspunsul pe care tinerii cititori deveniţi scriitori îl vor da în volumul lor acestei întrebări.

Pare că aveți o comunitate de părinți și copii pe care îi implicați în tot felul de activități. Ce faceți împreună cu această comunitate?

Aşa cum spunem mai sus, lucrăm foarte mult cu copiii, încercăm să aflăm ce le place, dar şi să-i atragem să citească literatură de calitate.

Ne vedem adesea la lansări sau organizăm întâlniri pentru a afla ce ar vrea să citească, ce le-a plăcut şi ce nu din cărţile pe care le-am publicat. Unul dintre prilejurile de întâlnire cu cititorii noştri este şi tabăra pe care o organizăm în fiecare vară la Sinaia pentru finaliştii concursului „Locuieşte în poveste!”  – concurs organizat în vederea creării volumelor junioare ale colecţiei Cărţile mele. În tabără sunt invitaţi scriitori şi ilustratori care-i vor ajuta pe tinerii artişti să-şi definitiveze creaţiile pentru volumul care va fi tipărit.

Unde fugim de-acasă - ilustrație de Agnes Keszeg

Unde fugim de-acasă – ilustrație de Agnes Keszeg

Povestește-ne puțin despre trofeul Arthur. De ce există, ce ați învățat din edițiile de până acum.

Trofeul Arthur e o continuare firească a drumului pe care am început să-l străbatem de câţiva ani, când am pornit colecţia de literatură pentru copii. Pentru că autorii români nu păreau a fi foarte atraşi de ideea de a scrie literatură pentru copii, Editura Arthur s-a hotărât să încerce să-i convingă să scrie. Începând cu anul 2012, organizăm în fiecare an un concurs adresat celor care au scris sau vor să scrie pentru copii şi adolescenţi.

La concurs se poate înscrie oricine a scris sau vrea să scrie pentru tineri, singura condiţie fiind ca textele prezentate să nu fi fost publicate.

La prima ediţie a concursului, câştigător a fost volumul Reciclopedia de poveşti cu rimă şi fără tâlc de Florin Bican. Cartea cuprinde trei parodii în versuri ale unor texte celebre: Povestea lui Harap-Alb, Muma lui Ştefan cel Mare şi Rică nu ştia să zică şi a fost publicată în 2013 la Editura Arthur, într-o  ediţie excelent ilustrată de artistul Matei Branea.

La ediţia a doua a concursului, câştigător a fost romanul O istorie recentă a Ţării Vampirilor. Cartea pricoliciului de Adina Popescu, volum care va apărea în această vară la Bookfest.

Din păcate, după două ediţii ale concursului, nu putem spune că avem în vedere multe cărţi pe care să le publicăm. Deşi primim sute de manuscrise, foarte puţine corespund cerinţelor noastre. Unele sunt bine scrise, dar nu se adresează copiilor, altele nu sunt structurate etc.

Chiar dacă la noi persistă încă ideea că a scrie pentru copii nu e un lucru serios, credem că încetul cu încetul scriitorii vor găsi răgazul să li se adreseze şi celor mai mici.

Reciclopedia - ilustrație de Matei Branea

Reciclopedia – ilustrație de Matei Branea

Ce credeți voi că îi împiedică pe copii și adolescenți să citească, în vremurile astea?

La această întrebare sunt câteva răspunsuri pe care le ştie toată lumea: sunt mult prea multe alte lucruri pe care le pot face; în plus, nivelul la care a ajuns educaţia la noi e foarte scăzut, tinerii nu au modele viabile. Şi o greşeală e şi felul în care copiii sunt împinşi spre lectură de către unii părinţi şi profesori. Îndemnuri de tipul „Mai bine ai lua o carte în mână decât să pierzi vremea la calculator” mai degrabă îi îndepărtează de cărţi, pe care încep să le vadă ca pe o invazie a şcolii în intimitatea lor. Un rol esenţial în apropierea sau îndepărtarea elevilor de literatură îl au profesorii. Dacă ei ştiu să-i facă pe elevi să iubească literatura, dacă ştiu să-i atragă, nu mai e nevoie de prea mult, doar de o subtilă orientare a lecturii. Însă dacă profesorul formalizează prea mult, „analizează” textul din manual după metode standardizate, va reuşi să-şi facă elevii nu numai să fie nerăbdători să scape de ora de română, dar şi să ofteze disperaţi la auzul termenului „lectură”.

Pe de altă parte, s-ar putea spune că tinerii din ziua de astăzi citesc mai mult decât oricând. Iată ce spune Charlie Joe Jackson, protagonistul romanului Cum să faci să NU citești de Tommy Greenwald (Editura Arthur, 2014):

Dacă cineva – să zicem, un părinte – ţipă la voi pentru că nu citiţi, arătaţi-i că citiţi, de fapt, multe lucruri: 1. Site-uri, 2. Mesaje, 3. SMS-uri, 4. Instrucţiuni de la jocurile video, 5. Scorurile de la meciuri, 6. Meniuri, 7. Ghiduri TV, 8. Ce scrie pe cutiile de cereale, 9. Ce scrie pe tricouri, 10. Ofertele de la supermarket, 11. Semnele de circulaţie.

Îți vine destul de greu să nu-i dai dreptate lui Charlie, pentru că, într-adevăr, copiii citesc multe… lucruri, dar sunt un pic derutaţi în faţa cărţilor, al căror format diferă destul de mult de fereastra de Messenger, cu forma ei prietenoasă.

Ce aduce bun cititul în dezvoltarea copiilor?

Chiar dacă pare că în ziua de azi e bine să ai o perspectivă pragmatică asupra lumii şi că literatura te-ar putea împiedica să ţi-o formezi, lucrurile nu stau deloc aşa. Navigarea pe internet, de pildă, îţi poate aduce deodată mai multe informaţii decât cititul unui volum de literatură, dar o carte îţi aduce un univers coerent. Nimeni nu-şi propune să formeze o societate de intelectuali sau de poeţi, însă pentru orice ai face în viaţă, a avea cunoştinţe din diferite domenii te ajută în primul rând să te înţelegi pe tine însuţi, apoi pe ceilalţi, te ajută să faci legături şi să înţelegi mai bine ce se întâmplă în jurul tău.

Care sunt cărțile din catalogul vostru pe care le-ați recomanda ca prime lecturi care să le trezească micuților pofta de citit?

Încă nu avem prea multe cărţi pentru „primele lecturi”, ne pregătim să-i invităm la Bookfest pe cei mai mici să descopere cele mai frumoase albume create pentru copii. Unul dintre titlurile pe care le pregătim pentru acest târg este Regele tuturor sălbăticiunilor de Maurice Sendak, un clasic al literaturii pentru copii.

Pentru cei care deja citesc singuri, avem însă foarte multe cărţi frumoase, de care cei mici s-ar putea îndrăgosti: Ursuleţul Winnie Puh de A. A. Milne, Aventurile lui Peter Iepuraşul de Beatrix Potter, Povestea unchiului Shelby despre Lafcadio, leul care nu s-a lăsat păgubaş de Shel Silverstein, Cometă în Momilandia şi Aventuri în Momilandia (BD) de Tove Jansson, cărţile lui Roald DahlMatilda, Charlie şi fabrica de ciocolată ş.a.

Apasă fără frică